Web Analytics

Ce rol va avea Armata în campania de vaccinare anti-COVID

de | 24.11.2020 08:56 | Actualitate

MApN va asigura transportul terestru și aerian pentru toate dozele de vaccin anti-COVID de la sosirea în țară, dar și preluarea și transportul la centrele de vaccinare de pe teritoriul României, a anunțat ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

„Ministerul Apărării Naţionale va fi implicat, cu rol important, în campania naţională de vaccinare anti-COVID-19 şi va asigura, prin structurile de specialitate, condiţiile logistice necesare la nivel național.

Armata va avea un rol important în lupta cu noul coronavirus

„Armata României va avea un rol foarte important, revenindu-i responsabilități, prin structurile de specialitate, pentru a asigura condiţiile logistice necesare desfășurării acestei campanii la nivel național. MApN va asigura transportul terestru și aerian pentru toate dozele de vaccin de la sosirea în țară a acestora cât şi preluarea şi transportul la centrele de vaccinare de pe întreg teritoriul României. Totodată, Armata României va sprijini echipele de vaccinare cu resursă umană calificată.

Colaborarea nemijlocită cu celelalte instituții responsabile de elaborarea și implementarea strategiei de vaccinare reprezintă premisele care stau la baza îndeplinirii cu succes a misiunii pe care MAPN și-a asumat-o în cadrul acestui demers național de o importanță strategică pentru România.”, a spus Ciucă.

„Armata României va avea un rol foarte important, revenindu-i responsabilităţi, prin structurile de specialitate, pentru a asigura condiţiile logistice necesare desfăşurării acestei campanii la nivel naţional”, subliniază ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii