Web Analytics

Ce părere aveţi despre copiii şi amărâţii puşi să cerşească dezbrăcaţi prin Piteşti, domnule Adrian Macovei?

de | 7.09.2016 11:58 | Opinii

Duminică seara. Parcarea de la Pitești Mall. Peisaj urbano-uman demn de sclavii de la Berevoești. Un băiețel de vreo 8-9 ani doar în chiloți se apropie de mașina noastră, supravegheat de la vreo zece metri de un tânăr undeva aproape de vârsta majoratului. Băiețelul mă întreabă dacă am cumva să îi dau un leu. Prima reacție, poate un automatism ciudat, e să îl refuz. Mă sui la volan și chiar înainte să apăs pedala de accelerație sunt cuprins brusc de remușcări. Băiețelul ăla amărât e pus la cerșit dezbrăcat tocmai ca să impresioneze oamenii și să facă bani pentru stăpânii lui. Opresc mașina și îl caut din priviri pe băiețel, dar mai ales pe cel care l-a pus să cerșească, cu gândul de a îi spune celui din urmă că dacă nu pleacă anunț poliția. Numai că cei doi au dispărut subit. Mă învârt prin parcare de câteva ori. În zadar. Nici urmă de băiețelul-cerșetor și de stăpânul său. Plec în cele din urmă și în drumul spre casă îmi aduc aminte ca în niște flashback-uri ale memoriei subiective de mulți dintre cerșetorii pe care i-am văzut în ultimii zece ani prin Pitești. Îmi aduc aminte și că prin 2005, 2007 și 2011 am văzut aproape de Casa Cărții și pe Calea București cerșetori bătrâni și amărâți cărora stăpânii le luau toți banii strânși în fiecare după-amiază. Am scris despre asta de fiecare dată a doua zi. Nici DGASPC Argeș și nici Poliția Argeș nu au avut vreo reacție. Și acum sunt cu siguranță stăpâni de cerșetori, în special de bătrâni și copii, care îi aduc pe aceștia la cerșit dimineața în Pitești și apoi după-amiaza le strâng veniturile.
Cazul sclavilor găsiți la Berevoești a revoltat opinia publică națională și internațională acum două luni și a făcut încă o dată România de râs. Mulți dintre acei sclavi erau aduși la cerșit în Pitești și făceau bani buni. Da, stăpânii acelor sclavi-cerșetori sunt acum în arest. Însă asta nu rezolvă problema. În Pitești sunt în continuare zeci de cerșetori controlați din umbră de diverse familii sau „famigli”. Și m-aș bucura ca subordonații primarului Cornel Ionică, ai chestorului Ionel Ispir și cei ai directorului Adrian Macovei să ia la puricat ca la carte toată această mafie a cerșetoriei ce face bani grei. O mafie în care sunt aruncați și mulți minori. O mafie tolerată în Pitești de mai bine de un deceniu. Chiar mi-aș permite să le sugerez domnilor Ionică, Ispir și Macovei să se plimbe într-o zi în civil prin Pitești și să se uite la cerșetorii aduși de alții în Centru.
Și, apropo de cerșetorii dezbrăcați, în ultimii ani, la căderea toamnei, de fiecare dată era adus pe strada Griviței un cerșetor aproape dezbrăcat. L-au văzut mii de oameni, nu și autoritățile.
În ceea ce privește copilul dezbrăcat pus să cerșească la Pitești Mall, m-aș bucura ca polițiștii să ceară să analizeze imaginile de pe camerele de supraveghere de lângă intrarea în mall. Le spun și ora aproximativă: 19.50-20.00. Duminică, 4 septembrie.
Ce părere aveți despre copiii și amărâții puși să cerșească dezbrăcați prin Pitești, domnule Adrian Macovei? Nu credeți că e timpul ca DGASPC Argeș să nu mai fie doar o instituție doar cu dinți de lapte și să treacă în sfârșit la treabă? Știu că e plăcut să te faci că lucrezi pe banii statului. Dar e la fel de plăcut oare și să vezi copii dezbrăcați cerșind pentru alții, copii de care instituțiilor din Argeș nu le pasă? Deocamdată, la Pitești, Protecția Copilului e doar pe hârtie, nu și în realitate.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii