Web Analytics
scris vineri, 26.01.2024

Cazul avocatului piteştean reţinut 24 ore de DNA şi apoi eliberat. Avocatul Bogdan Dorcea: Denunţătoarea lui Alin Anton antamase discuţii şi cu alţi avocaţi”

”Din ce s-a pus la dosar de către acuzare, și nu s-a găsit nimic la percheziția informatică, deci asta e clar, nu rezultă că el i-ar fi promis cumva că aranjează cu vreun judecător”, mai spune avocatul Dorcea

Cazul avocatului piteștean Alin Anton, reținut 24 de ore de către DNA – care l-a acuzat de trafic de influență, a făcut mare vâlvă, săptămâna trecută. Pe 18 ianuarie, avocatul a fost eliberat de Curtea de Apel Pitești, care nu doar că a respins propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, dar nu a reținut nicio altă măsură, nici măcar controlul judiciar. Conform colegilor avocați care-l apără pe Alin Anton, DNA n-a adus suficiente probe pentru ca acesta să fie incriminat. Concret, denunțătoarea avocatului Anton a fost condamnată la patru ani și jumătate într-un dosar de fraudă informatică, fiind fugită în străinătate și având statut de urmărit general. Ea le-a spus procurorilor că i-ar fi dat avocatului suma de 10.000 de euro pentru ca acesta să intervină la Înalta Curte pentru a i se aproba un recurs în casație. Conform unor surse, în absența oricăror dovezi că avocatul s-ar fi angajat la un trafic de influență în schimbul banilor virați prin Western Union, care, de fapt, reprezintă onorariul avocațial, singura acuzație care ar putea fi luată în calcul ar fi cea de evaziune fiscală. Asta doar dacă procurorii DNA ar demonstra că respectivul contract n-ar fi fost înregistrat la fisc. Exact despre asta am încercat să vorbim cu unul dintre apărătorii avocatului Anton, cu colegul de barou Bogdan Dorcea.

Cazul avocatului piteştean reţinut 24 ore de DNA şi apoi eliberat. Avocatul Bogdan Dorcea: Denunţătoarea lui Alin Anton antamase discuţii şi cu alţi avocaţi”

Citește și Alpinistul Teo Vlad a escaladat Kilimanjaro alături de sportivi cu dizabilități

„Și dacă banii nu s-au înregistrat la fisc, vor fi, nu asta-i problema!”

De ce credeți că DNA s-a riscat aducând asemenea acuzații unui avocat care tocmai luase concursul de intrare în magistratură?

– Nu fac speculații

Ca informație, rămâne totuși acel transfer bancar de 10.000 de euro. Se susține însă că acel contract nu ar fi fost înregistrat la fisc și, de aici, o eventuală evaziune. Ar putea fi aceasta o problemă?

– Nu e nicio problemă. Și dacă banii nu s-au înregistrat la fisc, vor fi înregistrați, nu asta-i problema! Ci, de fapt, care e scopul pentru care au fost dați banii. Adică vine denunțătoarea după patru ani de zile, după ce pierde în toate cele trei dosare ale ei, în condițiile în care ea avea contracte cu avocatul semnate cu mânuța ei. Nu prin corespondență, nu verbal, ci contracte în care spune, patru mii de euro cutare dosar, patru mii de euro alt dosar… faceți următoarele căi de atac, recursul în casație, contestație în anulare și revizuire. Toate s-au pierdut. Asta nu e vina avocatului! Noi avem o obligație de diligență, nu de rezultat. Și ceea ce presa nu știe, în condițiile în care denunțătoarea îl angajase pe Alin, ea antamase discuții și cu alți avocați, adică era clar că își putea obține informații din mai multe surse. După cei patru ani, dintr-o dată, brusc, a dat-o pe trafic de influență. Păi, și cine să creadă?

„Când angajezi un avocat, nu cumperi soluția”

Este o răzbunare?

– Nu, este o treabă românească, mai degrabă țigănească, nu fac niciun fel de remarci răutăcioase și nu sunt rasist. Dar clienții vin la noi, îți dau banii și apoi, dacă nu iese ce vor ei, zic „dă-mi banii înapoi!”. Obligația mea, ca avocat, este să fac tot ce se poate. S-a făcut tot ce era omenește posibil, și s-a făcut profesionist de către colegul Anton, care a făcut tot ce se putea face să îi ușureze respectivei situația. Când angajezi avocat, nu cumperi soluția! De nicăieri, nici din ce s-a pus la dosar de către acuzare, și nu s-a găsit la percheziția informatică, deci asta e clar, nu rezultă că el i-ar fi promis cumva că aranjează cu vreun judecător.

E posibil ca acest dosar să-l incomodeze pe domnul avocat în accederea în magistratură?

– Nu pot să fac vreo speculație!

Citește și OPC a câştigat procesul cu Policlinica „Regina Maria”, care a înşelat prin omisiune un pacient din Piteşti

Citește și Expertiza pentru Bulevardul ”Pardon”, plătită cu bani din sponsorizări

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

A murit Gabriel Cotabiță

Muzicianul Gabrieal Cotabiță (69 de ani) a murit, transmite Antena 3. Apropiații susțin că în urmă...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită