Campania „O stradă şi un bust în Piteşti pentru Constantin Stroe”
”Jurnalul de Argeș” a inițiat, încă din octombrie 2021, o campanie în cinstea fostului director al Dacia, Constantin Stroe. Până acum, numeroase personalități și-au spus părerea despre necesitatea unei străzi și a unui bust în Pitești pentru regretatul Constantin Stroe.
În această ediție am invitat-o pe Cătălina Dumitrașcu, inspector școlar general adjunct în Argeș.
„Constantin Stroe este indisolubil legat de Argeș, de Mioveni și de Pitești. O stradă cu numele său ar păstra vie memoria celui care a contribuit substanțial la salvarea și mediatizarea mărcii Dacia, precum și la păstrarea și creșterea numărului locurilor de muncă pentru piteșteni. Pe dl Stroe l-am întâlnit ca invitat la o sesiune de alegeri politice. M-a impresionat prin prestanță, seriozitate, respect și prin modul în care reușea să se facă plăcut, cu eleganță și naturalețe, indiferent de poziția pe care o deținea. E o onoare să poți oferi respectul cuvenit «Cavalerului» decorat prin Ordinul Național Serviciul Credincios și prin Ordinului Național al Legiunii de Onoare” – ne-a declarat Cătălina Dumitrașcu.
0 Comentarii