Arbitru de Liga I, Cătălin Popa este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal Argeș. El a obținut 58 de voturi pentru și 16 voturi împotrivă, dintr-un total de 74 de membri afiliați prezenți și cu drept de vot. Cătălin Popa îi succede în funcție lui Cornel Sorescu, un alt arbitru de primă divizie care a condus timp de 20 de ani AJF Argeș. Au fost aleși și cei doi vicepreședinți ai AJF, Romulus Drăgoescu, președinte A.C.S. Poiana Lacului, și Aurel Bărbuțu, președinte A.C.S. Costești.
”Ca să putem să mergem către formarea fotbalului, cel mai important aspect este legat de copii. Nu putem dezvolta fotbalul, dacă nu avem copii, dacă nu avem baza, dacă nu avem selecția. Ca să avem selecție, ne trebuie oameni specializați, antrenori la copii și juniori. Trebuie să găsim modalități de a oferi tuturor copiilor posibilitatea de a juca fotbal. Sunt foarte mulți copii în zona rurală care și-ar dori să joace fotbal, să treacă peste nivelul de a bate mingea pe maidan. Împreună cu echipa mea ne gândim la un program denumit «Fotbal pentru toți copiii». Asta înseamnă utilarea unei mașini, unei autoutilitare, în care să avem porți mobile, mingi, tot ce înseamnă material sportiv, pentru a merge în comunele îndepărtate și a depista eventualii copii care pot merge mai departe. Să-i aducem apoi la Pitești, unde să le oferim toate condițiile, cazare, masă etc. Apoi, este clar că acești copii au nevoie de competiții și de aceea promit că ei vor avea mai multe competiții decât au avut până acum. Vom face orice fel de cupă ca acești copii să aibă jocuri. Mergând mai departe, vreau să dezvoltăm împreună cu Inspectoratul Școlar Județean o competiție extrem de importantă, și anume Cupa liceelor. Nu în ultimul rând, aș vrea să facem și un sediu al Asociației Județene de Fotbal Argeș. Aș vrea ca fotbalul argeșean să se simtă undeva acasă. Încerc pe cât posibil să depun toate demersurile pentru a realiza Casa fotbalului argeșean”.
0 Comentarii