Web Analytics
scris joi, 05.03.2020

Cătălin Gherzan candidează la Primăria Piteşti din partea PER

Managerul Lexford Castel, Cătălin Gherzan, a părăsit ALDE și s-a înscris în Partidul Ecologist Român. Gherzan și-a anunțat marți candidatura la Primăria Pitești din partea PER, în cadrul unei conferințe de presă la Muzeul Județean Argeș, în prezența fostului senator PD-L de Argeș Mircea Andrei: „Până la acest moment am fost președintele ALDE Pitești. Prin prisma poziției mele, am reușit să ridic partidul. Faptul că ALDE a făcut implozie este responsabilitatea Centrului. Am ales să mă alătur echipei Partidului Ecologist pentru a evolua împreună. Am ales să intru în PER pentru că sunt ecologiști.”, a declarat Cătălin Gherzan.
La conferință a fost prezent și Tudor Pendiuc, fostul primar al municipiului Pitești, care a lăudat candidatura lui Gherzan la Primărie. „Eu, la Primăria Piteștiului, nu am fost nici de stânga, nici de dreapta, am făcut politica piteștenilor. Așa sunt și ecologiștii, nu sunt nici de stânga, nici de dreapta, sunt ai oamenilor. În ceea ce îl privește pe Cătălin, să știți că eu am avut în gând să văd pe cineva care poate să vină la Primăria Pitești să facă treabă. Cătălin Gherzan este un om care vine de jos, vine din construcții, știe ce înseamnă producția”, a spus Tudor Pendiuc.
Pe lângă simpatizanți, la conferință au mai fost prezenți Dănuț Pop, președintele PER, Neli Ion, președinte PER Dâmbovița, Simona Alice Man, prim-vicepreședinte PER, Mircea Gutău, prim-vicepreședinte PER, și senatorul Iulian Cristache.

Cătălin Gherzan candidează la Primăria Piteşti din partea PER

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...