Rapid București a trecut la o diferență de aproape 20 de puncte de FC Argeș Basketball, în primul meci al seriei pentru locurile 5-8. Clubul din Giulești a câștigat trei din patru sferturi și s-a impus, în cele din urmă, cu un categoric 96 la 77, în Giulești.

Iată ce spune violetul Cătălin Baciu despre această serie cu Rapid: ”Referitor la startul seriei, cred că Rapid a controlat mai bine meciul, prin procentajul bun al aruncărilor de 3 puncte. Din păcate, noi nu am avut cea mai bună execuție în momentele cheie, atunci când puteam să revenim. E clar că pentru ceea ce urmează la Pitești va trebui să arătăm o altă imagine în faza defensivă.
Capacitatea de a reveni e unul dintre cele mai importante aspecte pe care trebuie să se bazeze, acum, oricare dintre noi. Totuși, cosider că așa am funcționat în acest sezon, ca și echipă. Evident că, după seria de înfrângeri pe care o avem, e normal să apară și frustrare. În același timp, ne bazăm pe dorința de a încheia ediția într-o notă bună.
Toată echipa va fi pregătită să își ia revanșa. Ce le pot transmite fanilor e să rămână al șaselea jucător, să continue practic, acum, la final, ce au făcut tot sezonul. Atât la bine, cât și la rău, au fost alături de noi, au adus energie și au purtat cu mândrie culorile clubului. Avem nevoie de ei”.



0 Comentarii