Odată cu intrarea trupelor Rusiei în Ucraina, ali­anţa NATO a ajuns să se în­vecineze cu o „operaţiune mi­litară specială” chiar în Europa. Fără a fi nevoie de provocări speciale, ci doar de un moment de neatenţie din partea liderilor, „operaţiunea” se poate transforma rapid într-un conflict la nivelul întregului continent. Iar continentul nu este pregătit pentru aşa ceva.

„Drumurile şi căile ferate ale Europei nu sunt pregătite pentru o luptă împotriva Rusiei”, a scris de curând publicaţia Politico, care subliniază că „nu contează că ai o armată mai bună, dacă nu te poţi mişca”.

Citește și: Premierul Ciucă s-a întâlnit la Kiev cu Volodimir Zelenski

„Cu cât mergi mai mult către est, infrastructura nu poate susţine greutatea mare a tancurilor din SUA, Germania, Marea Britanie sau Ţările de Jos”, a declarat Ben Hodges, general-locotenent în rezervă şi fost comandant al trupelor americane din Europa, în condiţiile în care punctele cele mai slabe sunt podurile.

România apare ca exemplu al infrastructurii deficitare în articolul din Politico, unde se precizează că în cadrul facilităţii europene de finanţare pentru proiecte de infrastructură, Connecting Europe Facility (CEF), este alocată o sumă de 1,7 miliarde de euro pentru mobilitatea militară la nivel european, cu mult sub propunerea iniţială de 6,5 miliarde.

Suma este, bineînţeles, insuficientă, iar un europarlamentar român, Marian-Jean Marinescu, s-a declarat revoltat. „Banii alocaţi sunt ridicoli”, a subliniat acesta, şi „reprezintă aproape nimic faţă de necesităţile strategice ale Europei”.

Revolta sa este de înţeles, având în vedere că necesităţile strategice în materie de infrastructură se pot rezolva de pe o zi pe alta. Este nevoie doar de voinţă politică şi de trilioane de euro în loc de miliarde.

După cum se vede, ridicoli nu sunt banii alocaţi, ci doar politrucii care se revoltă în faţa unor probleme ignorate timp de mulţi ani.

Cine este de vină că trenurilor de marfă din ţara noastră le trebuie două săptămâni pentru a ajunge din Timişoara la Constanţa sau că drumurile proaspăt reparate se degradează accelerat?

România a intrat în NATO în 2004, iar infrastructura continuă să fie afectată de neglijenţa şi indolenţa gravă a autorităţilor centrale şi locale. Aproape că îţi vine să te întrebi dacă este doar indolenţă sau este vorba despre eforturi susţinute de subminare a infrastructurii naţionale, adică de slăbire a unei verigi importante, din punct de vedere geostrategic, a alianţei NATO.

Alocarea anuală a 2% din PIB pentru apărare nu înseamnă nimic fără o infrastructură adecvată şi fără un sector energetic şi industrial care să susţină capacitatea de apărare.

Citește și: Rusia avertizează că va desfăşura rachete nucleare “Satan 2” “capabile să lovească Marea Britanie” până în toamnă

În articolul din Politico se mai arată că „problemele infrastructurii au fost evidente de ani buni, pe măsura extinderii NATO către est, dar nu au fost adoptate şi programele de investiţii pentru drumuri şi căi ferate”.

După cum se vede, politrucii iresponsabili de la noi şi din Europa, au considerat, şi mai consideră, că declaraţiile sforăitoare cu nuanţe stridente de patriotism şi europeism pot ţine loc unei realităţi dezolante.

„Trecerea în România peste Munţii Carpaţi este foarte dificilă cu un tanc sau pe platforma unui camion”, a mai declarat generalul Hodges.

Politico mai scrie că peste 60 de membri ai Parlamentului European au trimis o scrisoare liderilor europeni şi preşedintelui Macron în care se subliniază caracterul urgent al investiţiilor în programul de mobilitate militară. În acest scop, europarlamentarii susţin că este nevoie de „proceduri simplificate pentru evaluarea proiectelor şi a impactului de mediu”.

Dar nu mai contează tunelurile pentru salvarea melcilor zburători construite peste autostrăzi? Cum rămâne cu salvarea mediului şi combaterea schimbărilor climatice, care ocupă un loc extrem de important chiar şi în agenda NATO?

Este posibil, totuşi, ca urgenţa noilor programe europene de infrastructură să nu fie aşa de acută, cel puţin dacă se ia în considerare o evaluare recentă a capacităţii militare a Rusiei din publicaţia New Yorker.

Într-un interviu acordat de colonelul în rezervă Joel D. Rayburn, fost trimis special al Statelor Unite în Siria, se arată că acţiunea militară a Rusiei din Ucraina este un eşec de proporţii, atât din punct de vedere al planificării cât şi din punct de vedere al logisticii.

„Putem spune că ruşii nu au capacitatea instituţională de susţinere a operaţiunilor ofensive adânc în teritoriul inamic”, a afirmat colonelul american, ale cărui declaraţii sunt prezentate sub titlul „Is the Russian Military a Paper Tiger?”

Această incapacitate este determinată de „o armată de calitate slabă, cu o conducere slabă şi logistică defectuoasă, care pare şi foarte înclinată către corupţie”.

Concluzia lui Rayburn este că „vedem în acţiune o maşină militară a Rusiei care nu poate face faţă niciunei puteri NATO”.

Din păcate, o concluzie diametral opusă este prezentată de generalul în rezervă Richard Barrons, fost şef al Statului Major General din Marea Britanie în perioada 2013 – 2016.

În faţa Comisiei de Apărare a Parlamentului britanic, generalul Barrons a avertizat că alianţa NATO nu este pregătită pentru un război cu Rusia, după cum scrie The Independent.

Generalul a mai subliniat că Marea Britanie nu dispune de sisteme adecvate de apărare în faţa unui atac al Rusiei, iar dacă i s-ar cere să apere o altă ţară NATO în faţa Rusiei, cum ar fi Estonia, atunci „forţele sale ar fi distruse în circa o săptămâna de aviaţia Rusiei”.

„Nu ştiu dacă mulţi oameni din Marea Britanie s-au gândit la consecinţele sosirii unei rachete ruseşti de croazieră la Londra; această posibilitate există şi nu avem mijloace de apărare decât în faţa unui număr foarte mic de rachete”, a mai subliniat generalul britanic.

Citește și: Şeful diplomaţiei şi ministrul Apărării din SUA, în vizită la Kiev. Prima vizită oficială a reprezentanţilor guvernului american în Ucraina după 24 februarie

Dar Marea Britanie nu trebuie să se teamă. Până să ajungă acolo rachetele de croazieră ale Rusiei, acestea vor trebui să treacă prima dată de scutul din România, care am înţeles că este gata să respingă inclusiv ameninţările care ar putea veni, mai nou, şi din Insulele Solomon.

„România are în vedere consolidarea profilului ţării noastre, de aliat responsabil şi de încredere, în cadrul NATO, prin participarea activă la dezvoltarea politicilor NATO, precum şi prin contribuţii la misiunile şi operaţiunile Alianţei”, se arată pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe.

Dar cum pot fi susţinute aceste obligaţii, când multe drumuri, poduri şi căi ferate din ţara noastră arată de parcă au trecut deja prin bombardamente? Sau aceasta este o măsură ingenioasă de camuflaj pentru a induce în eroare agresorii?

Articol preluat din ziarul Bursa.ro