Singurul poet care a trăit mulți ani la Pitești și care este prezent în toate marile dicționare și cele mai exigente istorii ale literaturii (ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, de exemplu) este Daniel Turcea.

Poetul, plecat la Cer la nici 34 de ani în urma unei boli incurabile (1945-1979), a locuit împreună cu familia (tatăl, Gheorghe Turcea, arhitect al orașului Pitești, mama – profesoară, și fratele său mai mic) pe strada Fântânii, a absolvit Liceul „Nicolae Bălcescu” (1957-1963), după care, pe urmele tatălui, Institutul de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1968, an în care se stabilește în capitală). A debutat la 21 de ani, în revista „Amfiteatru” și a reușit să publice doar două volume de versuri, „Entropia” (1970) și „Epifania” (1978).

Familia Turcea a locuit într-o casă naționalizată. Tatăl, arhitectul, avea un umor negru inepuizabil (într-o zi i-a rugat pe tovarășii de joacă ai fiului mai mic să-l… jelească, el prefăcându-se mort pe pat, în casă, spre stupefacția vecinilor, după cum am aflat de la un participant, Eduard Asadurian; în schimb, Daniel era o fire gravă, însingurată, nu stătea de vorbă cu „cei mici”, decât cu muzele). După 1990, casa a fost revendicată de către foștii proprietari, care s-au grăbit să o scoată la vânzare. În zadar, casa fiind într-un stadiu avansat de degradare. Ar trebui amplasată măcar o plăcuță de marmură comemorativă, cu „aici a trăit și creat marele poet Daniel Turcea”, semnată de „noi, cei uituci și nerecunoscători”. La un moment dat, poeta Elisaveta Novac a propus Primăriei Pitești ca parcul de la Finanțe să poarte numele de „Daniel Turcea”, dar fără rezultat… Sau măcar strada, zicem și noi…

Citește și Se răsucesc Brătienii în mormânt! Degradarea fermei Florica – pată de ruşine pe obrazul autorităţilor şi proprietarilor

Citește și Aflată în degradare avansată, Casa Coculescu va fi transformată în restaurant