Pompierii de la Pichetul Vedea și de la Punctul de Lucru Tigveni au intervenit miercuri, 3 aprilie, cu două autospeciale cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din comuna Cuca.

Citește și: (Video) Violență în gașcă, noaptea, la Pitești! Doi tineri au ajuns la spital
La fața locului, acolo unde flăcările se manifestau la două construcții, a ajuns și un echipaj SMURD de prim ajutor calificat de la Detașamentul de Pompieri Pitești.
Potrivit celor de la ISU Argeș, în acest incendiu au ars o casă bătrânească din paiantă, nelocuită, cu suprafața de aproximativ 80 mp, o anexă din lemn, de aproximativ 45 mp, și peste 10 metri cubi de scândură. Totodată, au mai fost afectați 16 pomi fructiferi.
Conform aceleiași surse, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jarul sau scânteile purtate de vânt, provenite de la un foc dintr-o grădină.




0 Comentarii