Web Analytics

Casă donată de Episcopul Macarie al Europei de Nord pentru Muzeul Golești

de | 24.06.2022 09:38 | Actualitate, Cultură

La Muzeul Golești a sosit, joi dimineață, structura unei case donate de Episcopul Macarie al Europei de Nord. Casa a aparținut bunicilor feței bisericești și provine din localitatea Spermezeu, Bistrița Năsăud. Structura urmează să fie asamblată, iar cel târziu la finalul verii casa va fi inaugurată. Muzeul Golești este al treilea mare muzeu din țară care primește în donație o casă din partea Episcopului Macarie. 

Citește și: “Călătorii vizuale în trecut”, expoziția lui Cătălin Drăghici, președintele asociației Historia Renascita, la Muzeul Golești

„Casa este din Spermezeu, din județul Bistrița Năsăud. Această localitate este undeva pe drumul către Maramureș. Și aici, la Muzeu, ne aflăm între o casă din Bistrița și una din Maramureș. Muzeul Golești seamănă cu harta României. Unde se află pe hartă județele, așa sunt așezate și casele. Așadar, ne încadrăm perfect. Această casă a aparținut bunicilor unui om al Bisericii, foarte drag nouă, Episcopul Macarie al Europei de Nord. Domnia Sa activează acum la Stockholm. A fost la Muzeul Golești, iubește foarte mult muzeul nostru și este specialist în etnografie. Înaltpreasfinția Sa Macarie a mai donat astfel de case și pentru Muzeul Satului din București și Muzeul Astra din Sibiu. Noi suntem al treilea muzeu căruia îi donează o casă. Sper că în această vară remontarea casei va fi finalizată și va putea fi vizitată”, a precizat managerul Muzeului Golești, Iustin Dejanu. 

Muzeul Golești este instituția muzeală care are cele mai multe case și gospodării originale în România. 

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele articole