John în țara chitaielor. Cât timp i-a trebuit spătarului Milcescu, boier cărturar moldovean să ajungă în China medievală, să se întoarcă și să scrie o dare de seamă ce avea să devină document geografic, istoric și literar? Tânărul din fața mea a ajuns mai departe în țara misterelor de dincolo de a șaptea minune a lumii.
Tuns soldățește, voinic, viguros, suplu, energic, atent, tăcut, ascultător, fără impulsuri necontrolate, limpezime în gândire, cuviincios, respectuos cât se cuvine, impunător, stăpân pe situație. Fără să fie un însingurat, și-a luat viața în piept de unul singur, chiar la margine de lume. Fără comenzi de sus, fără subordonare, dar înarmat cu înțelepciunea moștenită din generație în generație și pliată pe măsura împrejurărilor.
Cât de mult am avea de așteptat cartea lui? Dar el nu călătorește numai ca să ia cunoștință de o realitate care există și a rămas mereu o enigmă nu numai pentru noi, românii. Însă în cartea destinului său s-a și așternut, cu litere de neșters, primul capitol.
Alegerea nu a fost ușoară. Era de abia un elev în clasa a XI-a de liceu (Colegiu Național I.C. Brătianu din Pitești) în vacanță, când, după mai multe călătorii de explorare și după ce umblase prin lumea largă, aproape pe toate țările europene și în America, s-a stabilit în țara chitaielor. Ce a găsit el acolo și ce l-a făcut să se oprească și cum vede și ce știe despre lumea de acolo o să vorbim altă dată. Deocamdată ar fi deajuns să spunem că este student la o facultate chineză și, în același timp, conduce o firmă, care este prima sa afacere și destul de rentabilă.
Optimismul bine temperat este un semn important al caracterului, atitudinii și modului său de existență. Nu se entuziasmează exagerat și nu disperă în niciun caz. Nu își imaginează cai verzi pe pereți, dar nici monștri fioroși. Nu visează, dar proiectează drumuri în viitor.
Cărturar nu pentru carte. Diplomat nu pentru diplomație. Călător nu pentru călătorie. El are un scop anume. Și nu așteaptă să se folosească numai de ceea ce îi cade în mână. Nu se lasă ajutat numai de întâmplare. Știe că trebuie să-și pregătească fiecare pas. Să se folosească de tot ceea ce poate să îi fie util.
Gesturi alese. Nici delicate de fante, nici de curtezan, sau de crai de mahala. Nici sporovăială, nici pălăvrăgeală, nici muțenie. Boier nu prin obârșie, ci fiu al faptelor sale.
Neam de oieri. Țărani de munte. Fără țarină îndestulătoare. Ierni lungi, veri scurte. Copii mulți, vite puține în gospodărie. În acest mediu a crescut Ion, poreclit în liceu John, tatăl lui Ion, și el tot John. Tânărul pe care îl înfățișăm în aceste rânduri. „De la tatăl meu am învățat tot ce este esențial. Dar timpurile s-au schimbat, trebuie să ne schimbăm și noi atât cât este necesar.”
John, tatăl lui John, și-a început afacerile cu flori, rășină de brad, ciuperci și fructe de pădure oferite călătorilor la margine de drum, între două treburi obligatorii în gospodărie. Student isteț, inginer inteligent, mai avea întotdeauna timp și pentru altceva. A venit apoi tranziția când a riscat să-și dea demisia de la stat și să-și ia viața pe contul său. Fără favoruri de revoluționar, fără spații comerciale gratuite, fără susțineri politice, a reușit să ajungă unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri. Nu este în topul miliardarilor, nu are insule pe oceane, vile pe plaje celebre, iahturi și elicoptere. Dar ceea ce era de demonstrat, a fost demonstrat…
John cel mic a crescut tocmai în acest timp de devenire. Copilăria i-a fost ucenicie. „Vei fi moștenitorul averii tatălui tău!” „Nu sunt dispus să aștept până atunci. Vreau să am propria mea strânsură. Din afacerile mele. Ba doresc chiar s-o depășesc pe a lui!” „La altceva mă gândeam eu: dacă s-ar întâmpla, doamne ferește, ca într-un moment fatal să rămâi fără nimic?…” „Cât timp rămân cu mintea întreagă, cu două mâini și cu două picioare, nu mor de foame. Aș lua-o de la cap. Și aș răzbi!” „Hemmingway – Bătrânul și marea…?” „Bunicul meu… Cât timp poți să muncești, nimic nu e pierdut. La 80 de ani, el mai lcura în șantier. Și transporta materiale la volanul mașinii!” „Și crezi că pe tine nimic nu te poate devia? De pildă o dragoste pătimașă?” „Nu!” „Am trecut peste această etapă. Căsătoria, pentru mine, este și ea un proiect!” „Cum ți-ai dori partenera de viață?” „Cum mi-o doresc, așa o să fie! Pentru că eu sunt cel care alege! Să-mi asigure copii reușiți! Să fie armonie în casă! Și să nu se amestece în afacerile mele! Să mă sprijine din afară, dacă poate!” „Dar axul casei trebuie să rămâi tu, nu e așa?” „Incontestabil!” „Și crezi că ai s-o găsești?” „Cred că am și găsit-o! Dar nu mă grăbesc!” „Și ea?” „Fiecare cu afacerile lui. Aici poate să mă și întreacă!”
Și discuția nu s-a oprit aici. Aceste rânduri nu încheagă decât o prezentare, poate palidă, a unui lung interviu care a fost înregistrat și urmează să fie publicat în Cartea adolescenților tranziției, de noi semnată și garantată.
(Prof. Marin Ioniţă)
0 Comentarii