Web Analytics

Capul face, capul trage… Ce zic deputaţii argeşeni care au votat pentru superimunitate

de | 18.12.2013 22:46 | Politica si Administratie

Pe 10 decembrie, deputaţii USL au adoptat un proiect de lege privind scoaterea preşedintelui ţării şi a parlamentarilor din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal. Cu alte cuvinte, parlamentarii nu mai pot fi anchetaţi de DNA în cazul unor infracţiuni precum abuzul în serviciu, falsul, luarea de mită sau traficul de influenţă. Legea „superimunităţii parlamentare” – cum a fost ea catalogată de opinia publică – a stârnit inclusiv proteste ale ambasadelor şi cancelariilor europene. Printre cei 206 parlamentari care au votat adoptarea proiectului de lege s-au numărat şi deputaţii argeşeni Simona Bucura Oprescu, Cătălin Rădulescu, Theodor Nicolescu, Mircea Drăghici, Gheorghe Marin, Radu Vasilică şi Andrei Gerea, cărora le-am solicitat şi un punct de vedere pe acestă temă. Din păcate, deputaţii Radu Vasilică şi Gheorghe Marin nu au răspuns apelurilor noastre repetate.

Cătălin Rădulescu: „Nu regret că am votat aşa”

Deputatul PSD Cătălin Rădulescu: „Am considerat necesar că aşa trebuia să fie, parlamentarii să nu mai fie funcţionari publici. Trebuie să ne supunem cu toţii DNA, dar infracţiunile pe care să le ancheteze să fie numai de la 1 milion de euro în sus. Alte probleme de natură penală să se trimită parchetelor. Cred că avem procurori foarte buni, cu mare experienţă, care trebuie să îşi facă treaba. Nu trebuie să stea totul în mâna procurorilor şantajabili de la DNA. Nu regret că am votat aşa”.

Deputatul PNL Andrei Gerea: „Am votat pentru că parlamentarii nu sunt funcţionari publici”

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, totodată şi deputat pe colegiul Piteşti Nord: „Am votat legea pentru că parlamentarii nu sunt funcţionari publici. Alte detalii vă poate da domnul Theodor Nicolescu, care este secretar al Comisiei Juridice”.

Simona Bucura Oprescu: „Nu s-a produs decât o punere în acord cu realitatea”

Deputata PSD Simona Bucura Oprescu: „Parlamentarii nu au fost niciodată funcţionari publici. Parlamentarii au statutul de demnitari, nu de funcţionari publici. Nu s-a produs decât o punere în acord cu realitatea. Nu există superimunitate parlamentară. În acest moment, în România este evident că preşedintele Traian Băsescu încearcă să creeze ţinte false. Pentru a distrage atenţia de la faptul că nu promovează bugetul ţării, de la scandalul trenurilor din Argeş şi Călăraşi, a creat o problemă naţională şi internaţională din modificarea Codului Penal. Această problemă poate fi reexaminată, judecată şi tranşată la nivel naţional de către Parlamentul României, iar cei cărora le suntem datori să le răspundem la întrebări sunt cetăţenii români, alegătorii noştri şi dvs. media. Dacă nu i-am consultat şi informat corect pe argeşeni, voi încerca s-o fac cu mai multă atenţie”.

Mircea Drăghici: „Dacă se reexaminează legea, nu îmi schimb votul”

Deputatul PSD Mircea Drăghici (foto): „Am votat legea pentru că nu suntem funcţionari publici. Conform Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 81 din februarie 2013, noi suntem demnitari aleşi, şi nu funcţionari publici. În prezent, funcţionează cinci legi speciale care dau dreptul instituţiilor statului să ne cerceteze pentru diferite fapte. Toate sunt în vigoare şi niciuna nu a fost abrogată sau ciuntită. E doar un tam-tam mediatic pornit de la Cotroceni, pentru a stinge cât mai repede ecourile Comisiei Nana-Călăraşi. Ambasadele, după ce au primit în scris care au fost modificările aduse legii, şi-au revizuit poziţia. Au fost intoxicaţi de maşina de propagandă a preşedintelui Traian Băsescu. Dacă se reexaminează legea şi nu vor fi alte completări, nu îmi schimb votul.”

Theodor Nicolescu: „Trebuie să respingem acest amendament”

Deputatul PNL Theodor Nicolescu: „În privinţa acestei legi, sunt şi unele lucruri cu care mărturisesc că sunt de acord, care trebuiau făcute. Legea prevede şi recuperarea prejudiciilor cauzate şi abia apoi să vedem ce se întâmplă cu oamenii, lucru cu care sunt de acord. Îmi pare rău că au ieşit discuţii. Dacă eram mai atenţi poate nu apăreau aceste discuţii”. În cazul în care legea va intra în reexaminare, Theodor Nicolescu a dat asigurări că va fi respinsă: „Toţi colegii mei de la PNL sunt de părere că trebuie să respingem acest amendament pentru a nu fi interpretat diferit”.
Iustina HARCO-BURCEA

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii