Web Analytics
scris joi, 05.05.2022

Când are loc Sărbătoarea Narciselor de la Negrași?

În 1966, prof. Ion Nania, din Leșile, pe atunci cercetător la Muzeul Județean de Istorie Argeș, a reușit, prin Muzeu, să declare drept monument al naturii poiana cu narcise de la Negrași , la doi pași de apa Dâmbovnicului (și la 3 km de casa profesorului), mai ales că se dorea ca acea suprafață de 4 ha să fie arată și „redată” agriculturii.

Când are loc Sărbătoarea Narciselor de la Negrași?

În 1971, Primăria Negrași a organizat, pentru prima oară, o serbare câmpenească dedicată narciselor, fapt foarte apreciat de către presa vremii. Cu lăutari și cu elevi de la școlile din Negrași, Mozacu, Buta, Leșile, Bârlogu și Teiu Vale. Și, de atunci încoace, an de an, la început de mai, cu excepția ultimilor doi ani de pandemie, s-a organizat sărbătoarea narciselor. Mai mult, aceasta a devenit și Ziua Comunei Negrași. Aria naturală protejată este încadrată drept sit Natura 2000. Față de deceniile trecute, când vizitatorii puteau nu doar să admire, ci și să culeagă narcise, în ultimii ani, ținânându-se cont că aria a început să se împuțineze (de fapt, nimeni nu a plantat niciodată acolo un bulb de narcisă în sensul de a o extinde, totul fiind lăsat la cheremul naturii), acest lucru nu mai e posibil. Efectiv, narcisele sunt păzite de… jandarmi.

Citește și: Pastila de frumos. Simfonia Lalelelor – să îngenunchem şi să cerem binecuvântarea florilor!

Anul acesta, Sărbătoarea Narciselor de la Negrași va avea loc duminică, 8 mai. Deschiderea oficială va fi la ora 12.00, pe scena amenajată în apropiere urcând oficialitățile locale, județene, parlamentari de Argeș. Vor fi acordate diplome cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie, totul culminând cu un spectacol folcloric, pentru miile de participanți care, după ce vor admira și se vor îmbia cu suavul miros al narciselor, vor mai adăsta la mici, bere și alte distracții. Spectacolul va fi susținut de Andreea Mitran (din Mozacu), Maricica Mihoianu, Cristina Simion, Ancuța Prisecaru, Iulian De La Izvoare, Ioana Porumbescu, de elevi de la Școala „Petre Badea” Negrași și de Ansamblul de călușari de la Hârsești.

Jean Dumitrașcu

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită