Web Analytics

CANALIZAREA NU ESTE COŞ DE GUNOI! Protejaţi reţeaua de canalizare şi mediul înconjurător!

de | 16.08.2018 15:00 | Actualitate

Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti se implică în campanii de informare şi de responsabilizare a cetăţenilor faţă de problemele de mediu, cu impact asupra condiţiilor de viaţă a populaţiei.
În cele ce urmează readucem în atenţia publicului câteva aspecte legate de buna funcţionare a sistemului de canalizare.
Deşeurile menajere şi alte tipuri de deşeuri nu se aruncă în vasul de toaletă sau în chiuvetă întrucât acestea înfundă reţelele interioare de canalizare, deteriorează utilajele din staţiile de pompare sau din staţiile de epurare şi afectează buna funcţionare a serviciului. Utilizarea necorespunzătoare a canalizării ne afectează pe toţi. Durata de viaţă a instalaţiilor scade, costurile de întreţinere şi de operare cresc, la fel şi inconfortul creat de refularea apei uzate şi de inundarea imobilelor, fiind în final suportate de toţi membrii comunităţii.
Rugăm cetăţenii să respecte următoarele reguli de utilizare a sistemului de canalizare:
1. Canalizarea nu este coş de gunoi!
Nu aruncaţi în vasul de toaletă sau în chiuvetă următoarele produse: resturi alimentare, produse de igienă (tampoane, beţişoare ureche), scutece, resturi de ambalaje, materiale textile, materiale de construcţii (vopsele, diluanţi, moloz), medicamente, mucuri de ţigară, uleiuri şi grăsimi vegetale/animale, alte deşeuri.
Pentru deşeurile menajere, textile, materiale reziduale de tip pet-uri, plastic sau materiale de construcţii trebuie folosite containerele pentru salubritate şi nu sistemul de canalizare.
2. Nu aruncaţi în căminele de racord şi de vizitare pietre, moloz şi alte deşeuri!
3. Nu acoperiţi cu pământ capacele căminelor de vizitare, îngreunând astfel munca personalului de întreţinere.
4. Dacă observaţi un capac de cămin spart sau care lipseşte, încercaţi să îl semnalizaţi şi anunţaţi la dispeceratul societăţii, telefon 0248 223 237.
O campanie de informare şi responsabilizare
a S.C. APĂ CANAL 2000 S.A. Piteşti

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii