Web Analytics
scris joi, 14.01.2016

Câmpulungul se îndreaptă către dezastru

# După condamnarea fostului primar, în municipiul muscelean s-a pierdut controlul

Câmpulungul se îndreaptă către dezastru

Disputa privind calitatea de primar interimar şi teama de luare a deciziilor au făcut ca în ultimul an municipiul Câmpulung să ajungă în agonie. În februarie 2015 şi-a pierdut primarul aflat la al treilea mandat, Călin Andrei fiind condamnat la închisoare cu suspendare în Dosarul Şcolilor, iar de atunci Liviu Ţâroiu şi Bogdan David au început un joc de-a puterea care dăunează grav localităţii.

O comedie tragică în trei acte

Primul act (prost făcut): schimbarea lui Ţâroiu din funcţia de viceprimar. După destrămarea USL şi în aşteptarea verdictului pentru Călin Andrei, liberalii au pus la cale demiterea lui Liviu Ţâroiu din funcţia de viceprimar. Programată pentru mijlocul anului 2014, atunci când Andrei încă era primar, înlocuirea pesedistului a fost amânată luni de zile. Efectuată în decembrie, mutarea s-a dovedit a fi tardivă pentru dorinţa liberalilor de a menţine conducerea Primăriei. În mai puţin de două luni s-a produs căderea lui Călin Andrei, iar Ţâroiu a reacţionat, atacând în instanţă hotărârile prin care fusese schimbat din funcţie. Astfel, acesta şi-a menţinut calitatea de viceprimar şi a preluat şi atribuţiile primarului demis.
Al doilea act a fost deja menţionat: Ţâroiu a luat frâiele puterii prin consecinţa contestării înlocuirii din funcţia de vice. Numai că incertitudinea posturii sale de primar interimar a avut efecte de blocaj pentru treburile administrative. Reticent în luarea deciziilor importante, Ţâroiu a încercat să transforme Consiliul Local în masă de manevră. Au fost organizate mai multe şedinţe informale în care Liviu Ţâroiu a solicitat decizii consilierilor, dar aceştia, la rândul lor, s-au ferit de responsabilitate. Aşa s-a făcut ca în crizele provocate de avaria la conducta de apă potabilă şi de nefinalizarea proiectului de reabilitare a municipiului să se reacţioneze haotic şi fără rezultat. Efectele? Nici acum nu există o variantă de rezervă pentru alimentarea cu apă a Câmpulungului, iar obiectivele afectate de lucrările la proiectul de reabilitare încă nu au fost preluate de la constructor.
Al treilea act greşit a fost şi este reprezentat de ezitarea liberalilor. Tinerii noului PNL, crescuţi sub aripile lui Călin Andrei şi Sorin Buta, reacţionează în mod bezmetic la situaţia existentă. Bogdan David, viceprimarul ales, dar văduvit de funcţie din cauza încăpăţânării lui Ţâroiu, a sesizat de mai multe ori nereguli în activitatea primarului interimar, dar a ales modalitatea „vorbe-n vânt”, nu cea concretă, de alertare a instituţiilor de control. Recenta vizită făcută la Primăria Câmpulung de către jurişti de la Prefectura Argeş nu a reprezentat altceva decât o încercare a prefectului de a potoli bârfele de ţaţe pe care liberalii le folosesc împotriva lui Ţâroiu.

Funcţionari din Primărie şi membri ai Consiliului, dezinteres pe bani publici

Vidul de putere apărut după ejectarea lui Călin Andrei şi prin disputarea în instanţă a funcţiei de viceprimar a avut consecinţe şi în alte zone ale administraţiei locale. Printre funcţionarii Primăriei s-au creat tabere, în funcţie de orientarea către Ţâroiu sau David. În plus, în rândul membrilor Consiliului Local s-a accentuat dezinteresul faţă de treburile publice. Spre exemplu, la ultima şedinţă, cea din ianuarie 2016, a fost nevoie de suspendarea lucrărilor pentru ca să se aştepte întrunirea cvorumului. Fără adoptarea unor hotărâri, activitatea în Primărie ar fi fost blocată. Au chiulit aleşi locali din toate taberele politice, dar îşi vor primi indemnizaţiile fiindcă tuturor li se motivează absenţele. Acesta este un alt semn de slăbiciune a conducerii interimare…

Ţâroiu, suspectat de incompatibilităţi

Liberalii din Câmpulung susţin că primarul interimar Liviu Ţâroiu a comis mai multe greşeli. Ei afirmă că acesta a participat activ la şedinţe de consiliu şi şedinţe AGA după ce preluase atribuţiile primarului, fapt care nu este permis. În plus, cei din PNL îl acuză pe Ţâroiu şi de faptul că deţine dubla calitate de preşedinte al comisiei de licitaţie şi preşedinte al comisiei de contestaţii. Un punct de vedere asupra acestor aspecte a fost furnizat şi de către Agenţia Naţională de Integritate, la sesizarea ziarului nostru, concluzia fiind că acţiunile lui Liviu Ţâroiu sunt de natură să genereze situaţia de incompatibilitate.
Cătălin Ion Butoiu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită