Web Analytics
scris joi, 03.07.2014

Campionatul Balcanic de Atletism de la Pitești va fi televizat de 15 țări

În această lună în Pitești se desfășoară două campionate importante de atletism, atât la nivel național cât și european, respectiv Campionatul național de Atletism Seniori între 19-20 iulie, iar spre sfârșitul lunii între 26-27 iulie va avea loc Campionatul Balcanic de Atletism Seniori, unde vor concura participanţi din 15 ţări. Stadionul Nicolae Dobrin va fi echipat cu dotările necesare unui adevărat stadion de atletism, dotări ce vor fi aduse de Federaţia Română de Atletism. De asemenea, lucrările de amenajare ale stadionului sunt realizate cu ajutorul firmelor private şi nu din bugetul local. Mai mult Primăria Piteşti invită tinerii argeşeni la aceste competiţii propunând un program atractiv şi educativ pentru cei prezenţi. În schimb Primăria Piteşti, împreună cu IŞJ Argeş, va asigura pentru elevii care nu locuiesc în Piteşti, dar care doresc să vină la aceste competiţii cazarea în căminele şcolare şi servirea unei mese. A.V.

Campionatul Balcanic de Atletism de la Pitești va fi televizat de 15 țări

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

La vânat de urs, adunaţi ca la urs

Sălbăticiunile sunt prezențe obișnuite în zona Muscel, departe fiind vremurile în care ursul de la Rucăr provoca un miting în anul 2019 sau când un...

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...