„Dând timpul înapoi, din toate amintirile pe care le am cu domnul Constantin Stroe îmi vine în minte o întâlnire din anul 2016, în care mi-a vorbit cu inima, mai mult decât cu vocea, despre cât de important e să te implici în viața comunității, dincolo de viața profesională. Vorbea cu patos molipsitor despre echipa de fotbal și despre viziunea sa privind dezvoltarea orașului. A fost una din persoanele care m-au motivat să fac pasul către viața politică, spunându-mi simplu, dar foarte hotărât, că mă va susține în acest demers. Dincolo de relația personală, cred că numele lui Constantin Stroe trebuie să fie cinstit, pentru că și Constantin Stroe a cinstit numele automobilului românesc și numele Argeșului! A lăsat argeșenilor o moștenire durabilă și un spirit de luptător și de învingător, pe care mi-aș dori să-l văd mai des întrupat!”, a declarat pentru ziarul nostru senatorul Ovidiu Puiu.
Citește și Rectorul Chirleşan propune ca strada Târgu din Vale să devină strada Constantin Stroe
0 Comentarii