Web Analytics

Caleidoscop

de | 4.10.2012 11:08 | Cultură

Torționarul Eugen Ţurcanu începe aplicarea „reeducării prin tortură”

1949, decembrie 6. Conducerea Penitenciarului din Piteşti începe să aplice Experimentul reeducării prin tortură, promovarea metodei, Eugen Ţurcanu, fost legionar, originar din Rădăuţi. Va înfiinţa Organizaţia Deţinuţilor Politici cu Convingeri Comuniste (ODCC). Fenomenul Piteşti s-a prelungit până în august 1952. Mai mulţi deţinuţi politici din Piteşti, aflaţi la Vechiul Canal Dunăre-Marea Neagră ori în alte penitenciare, sunt eliberaţi după 1964, unii fără să fie însă judecaţi.

Primele alegeri de deputaţi pentru Sfatul Popular Orăşenesc din etapa postbelică

1950, decembrie 3. Alegeri de deputaţi pentru Sfatul Popular Orăşenesc, primele din etapa postbelică, înscrise pe liste, oficial 28.374 de persoane, voturi exprimate 27.360, opţiuni favorabile candidaţilor Frontului Democraţiei Populare, 26.297 de cetăţeni, buletine anulate, 720, voturi contra, 343. Toţi cei 51 de candidaţi propuşi au fost declaraţi aleşi. Campanii electorale asemănătoare se vor derula de regulă la doi ani, la doi ani şi jumătate sau la patru ani (până în 1990).

Forarea primelor sonde pentru extracţia petrolului în Argeş

1951. Forarea primelor sonde pentru extracţia petrolului din zona Argeş, consemnarea a două decenii de la eveniment, Schela Bascov, Piteşti, 1971. Monografie, Ion Postelnicescu, Gheorghe Neagu.

Construirea Magistralei gazelor de sondă din Piteşti

1956-1957. Construirea Magistralei gazelor de sondă din Piteşti şi a Staţiei de reglare Prundu, şef de şantier, Ion Nicolescu, inovator şi inventator.

Ridicarea cartierului Leonte Filipescu din Piteşti

1957-1960. Ridicarea Cartierului Leonte Filipescu din Piteşti, şef de şantier Mircea Netcu, Trustul de Construcţii Argeş.

Restaurare interioară la Biserica Sf. Gheorghe

1975. Continuarea lucrărilor de restaurare interioară la Biserica Sfântul Gheorghe din Pitești.

Campionat mondial universitar de handbal la Pitești

1975, ianuarie 4-12. Sala Sporturilor din Pitești a găzduit Campionatul Mondial Universitar la handbal masculin.

(Informaţii selectate din “Piteşti-620,  memento” de Petre Popa. Rubrică realizată de Marius Ionel)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii