A fost prefectul spiritual al Bisericii Argeşului şi Muscelului, până în urmă cu ceva timp, după care a suferit un proces de abruptă creştere negativă, ajungând ca azi să fie aproape un prim-secretar stalinist pentru aceeaşi biserică, plus mediul înconjurător. E drept că e posibil ca tot timpul imaginea reală a Ierarhului Calinic să fi fost cea de prim secretar stalinist, iar ochii noştri să ne fi înşelat. Nu e greu să ajungem la ideea asta dacă ne aducem aminte cum se aşeza mereu în pârtia banilor, ba prin parlament, ba prin consilii de administraţie… Sau cum judeca domnia sa preoţii care greşeau, ba deloc, ba în locuri din cele mai nepotrivite, cum ar fi o cârciumă, de exemplu (ptiu, drace!)… Sau faptul că nu se termină un scandal pe tema homosexualităţii, că începe altul şi mai şi (piei, Satană!)…
Totuşi, după părerea mea, judeţul nostru ar fi avut nevoie de un alt tip de vlădică, mai ales în ultimul timp. Hai, poate chiar cu 11-12 ani în urmă, când Jurnalul de Argeş a făcut o campanie asiduă pentru transformarea episcopiei în mitropolie, astfel încât sărbătorirea a 650 de ani de la înfiinţarea primei mitropolii româneşti, care s-a întâmplat să fie la Curtea de Argeş, să găsească entitatea clericală din acest oraş la acelaşi rang. N-ar fi fost imposibil dacă trufia şi pizma cu care se uitau la Calinic ceilalţi ierarhi nu ar fi precumpănit. N-a fost să fie. Deşi nu era greu ca Sfântul Sinod să înţeleagă că nu e vorba de ridicarea în funcţie a episcopului Calinic ci de repunerea în drepturi şi respectarea Tradiţiei. (Deşi corectă, într-un fel, decizia Sinodului, că dacă nu avem Tradiţie în niciun domeniu de ce am avea pe tărâmul Celor Sfinte.)
Cert este că, deşi colonelul Sima ieşise la pensie iar Negrilă dăduse ortul popii (n-am găsit altă rimă), a lipsit acel om cu sânge în instalaţie care să rezolve chestiunea Mitropoliei Argeşului. Ba, dacă ne aducem aminte că în loc să-şi dedice timpul şi energia pentru înfiinţarea Mitropoliei la Curtea de Argeş, domnia sa Calinic umbla după cai verzi pe la Freiburg, în Germania, ca să se facă mitropolit al aromânilor din lumea largă, înţelegem că omul cam ţinea cu ursul. N-are, bineînţeles, nicio legătură, dar dacă mai spunem şi că Freiburgul a fost cunoscut în perioada comunistă ca un cuib de adunare a legionarilor din Europa, precis că se-ntoarce colonelul Negrilă pe partea ailaltă.
Ca enoriaş, rămâi năuc auzind că Episcopia Argeşului, adică Biserica, şi-a făcut firmă de construcţii şi exploatare balastieră, zone unde evaziunea fiscală e foarte mare, şi nu şi-a făcut firmă pentru alimentaţie publică, tocmai ca evaziunea fiscală să nu mai fie foarte mare, ci totală. (Trebuie să recunosc că nu am avut dreptate într-o discuţie în contradictoriu cu colegul Ionuţ Stanciu, care a scris că „biserica nu mai e ce trebuie să fie” iar eu i-am spus că el confundă instituţia bisericii cu amploaiaţii.)
În orice caz, de foarte multe ori, cam când îţi e lumea mai dragă, ÎPS Calinic face lucruri care nu se fac! Deşi, pentru un om care s-a lovit amarnic de greutăţile vieţii, de la pruncie până aproape de maturitatea deplină, adăugându-se şi cantitatea cărţilor citite, ar fi trebuit să geamă sub povara toleranţei şi a bunătăţii. Ar fi trebuit să fie cocoşat sub sarcina înţelegerii aproapelui, fie el mirean sau de aceeaşi orientare spirituală.
(Cristian VASILE)
0 Comentarii