Caleidoscop

de | 19.03.2020 13:02 | Cultură

Primul azil pentru cerşetorii din Pitești

Pe 6 decembrie 1908, la insistenţele poliţiei, în Piteşti ia fiinţă primul azil pentru cerşetorii din oraş. Localul se afla pe strada Şerban Vodă şi pentru el primăria plătea 500 de lei anual. Prefectul a cerut primarului o listă cu cei care au contribuit la înfiinţarea azilului pentru a le mulţumi şi a le face cunoscut că pe viitor acesta va rămâne în îngrijirea şi conducerea primăriei.

Prim-ministrul Ion I.C. Brătianu vizitează o expoziție în Pitești

În septembrie 1927, Camera Agricolă Argeş a organizat la Piteşti o expoziţie comercială şi industrială, primind vizita prim-ministrului Ion I.C. Brătianu, precum şi a ministrului Agriculturii, Constantin Argetoianu.

Naţionalizarea importantelor unităţi industriale din Pitești

Pe 11 iunie 1948, printre cele mai importante unităţi industriale din Piteşti intrate sub incidenţa Legii naţionalizării s-au aflat Textila Românească, Ţesătoria Română, fabricile şi tăbăcăriile patronilor Constantin Dumitrescu şi Constantin Petrescu, precum şi Exploatarea de Electricitate.

Restaurarea exterioară a Bisericii „Sfântul Gheorghe”

1968. Aplicând planurile arhitectului Ștefan Balș, se realizează restaurarea exterioară a Bisericii ”Sfântul Gheorghe” din Pitești, lucrări interioare în 1974-1975, preoți parohi Marin Braniște, Ion Grigorescu.

Incendiu la Fabrica de Mobilă a Combinatului de Prelucrarea Lemnului

1968, octombrie 19. Primul incendiu de proporții pe Platforma Industrială Pitești-Nord, importante pagube materiale la Fabrica de Mobilă a Combinatului de Prelucrarea Lemnului.

Finalizarea mai multor lucrări în Pitești

1969, decembrie 12. Finalizarea lucrărilor pentru: Autobaza Pitești-Sud, Liceul Industrial Nr. 8 (strada Mircea Vodă), Exploatarea de Transport Local (strada Depozitelor).

Delegație poloneză în vizită la Pitești

1984, mai 7-11. Delegație a voievodatului Tarnow, din Polonia, condusă de Stanislaw Opalco, în vizită la Pitești, stabilirea principiilor Protocolului de înfrățire cu județul Argeș.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620, memento” de Petre Popa)

Distribuie!

Articol scris de Marius Ionel

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii