Web Analytics

Caleidoscop

de | 25.10.2017 18:05 | Cultură

8 01Prima legătură prin telegraf între Piteşti şi Bucureşti

În iarna anului 1859, piteştenii sunt invitaţi să contribuie prin donaţii la susţinerea cheltuielilor făcute de Guvern cu introducerea telegrafului. După ce a fost dat în folosinţă telegraful electric de la Piteşti, prima legătură a fost stabilită cu Bucureştiul.

Închiderea şcolii naţionale de la Pitești

1848, noiembrie 1. Școala naţională din Piteşti a fost închisă, iar profesorii suspendaţi din posturile lor, pe motiv că au participat activ la evenimentele revoluţionare. Clădirea şcolii a intrat sub jurisdicţia trupelor străine.

15 pompieri militari, conduşi de căpitanul Nicolae Puică, s-au integrat în Bateria „Independenţa”

1877. Militarii piteşteni, participanţi la Războiul de Independenţă, au făcut parte din Regimentul 4 Dorobanţi Argeş, Escadronul 2 Călăraşi, Batalionul 4 Vânători, iar 15 pompieri militari, conduşi de căpitanul Nicolae Puică, s-au integrat în Bateria „Independenţa”. La 10 mai 1877, a fost anunţat public, la Piteşti, declararea Independenţei de Stat a României. De asemenea, a fost stabilită, la Piteşti, reşedinţa unui cartier general militar.

Apar primele vagoane de tren clasa I şi II

În anul 1889, apar primele vagoane de tren clasa I şi II care aveau culoar lateral şi erau înzestrate cu wc-uri şi iluminate cu ulei de rapiţă. Mai târziu, în anul 1893, vagoanele au fost dotate cu frâne.

PCR-ul îşi impune primarul în Piteşti

1945, aprilie 13. A fost înlocuit primarul de Pitești, colonelul Constantin Athanasiu, fiind impus în această funcție, sub presiune, armurierul Petre Năstăsescu, reprezentând Partidul Comunist.

Spectacol inaugural la Teatrul de Păpuşi

Pe 1 octombrie 1949 a avut loc la Piteşti un spectacol inaugural la Secţia de Păpuşi a Teatrului de Stat. La vremea respectivă director era Victor Handoca, iar şef de secţie, Gigi Nicolescu. O lună mai târziu a fost înfiinţat Ansamblul Coral al Sfatului Popular Orăşenesc, al cărui dirijor a fost Tache Sâmbotin.

Amenajarea mai multor lacuri de acumulare

1970-1979. Amenajarea lacurilor de acumulare și a hidrocentralelor Budeasa (11,5 Mw), Bascov (7,5 Mw), Pitești (7,5 Mw), Golești (8,0 Mw), surse sistematizate de apă, baze nautice și de agrement, stații de epurare, coordonator Nicolae Păunescu.

(Informaţii selectate din „Piteşti-620,  memento” de Petre Popa)

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii