# Inevitabilul s-a produs! Fostul economist de la ADIA și consilier local PSD, Ionuț Popescu, a fost reținut săptămâna trecută pentru 24 de ore și apoi plasat sub control judiciar pentru o delapidare de 675.000 lei
Un fost director economic al unei instituții importante din Argeș a fost reținut, săptămâna trecută, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată, pentru că „și-ar fi însușit sume de bani din gestiunea asociaţiei, atât prin retrageri de numerar, cât şi prin virarea unor sume de bani cu titlul de salarii, mai mari decât drepturile salariale cuvenite lunar, astfel cauzând un prejudiciu estimat la peste 675.000 de lei”, după cum a informat IPJ Argeș. Este vorba despre Ionuț Popescu, fost economist la ADIA – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Argeș și fost consilier local pe vremea când primar al Piteștiului era Cornel Ionică.
Reamintim că Jurnalul de Argeș a scris în exclusivitate despre accidentul pe care Ionuț Popescu l-a avut cu Loganul ADIA în ianuarie a.c , pe care l-a avariat după ce l-a condus sub influența alcoolului. Am revenit asupra subiectului în mai, atunci când am prezentat, tot în exclusivitate, pângerea penală făcută de conducerea ADIA ( al cărei președinte a devenit între timp primarul Cristian Gentea), împotriva lui Ionuț Popescu. În cele din urmă, în octombrie, am prezentat că Ionuț Popescu nu a returnat prejudiciul așa cum s-a angajat la notariat, până pe 30 septembrie. Joi, 18 noiembrie, s-a întâmplat inevitabilul și Ionuț Popescu a fost reținut pentru 24 de ore și plasat apoi sub control judiciar. Aducem din nou în atenția publică neregulile descoperite în urma auditului intern de la ADIA.
Neregulile au început să fie descoperite în urma unui accident pe care Ionuț Popescu l-a avut cu mașina instituției ADI Argeș pe 16 ianuarie a.c., sub influența alcoolului, în sensul giratoriu de pe raza comunei Mărăcineni, pe DN 73, care duce spre Mioveni. În urma accidentului, Ionuț Popescu și-a provocat răni grave, a fost spitalizat și a avut un concediu medical de 90 de zile. Pentru că șoferul a fost băut, 0,51mg/l alcool pur în aerul expirat, conform anexei nr. 2 eliberate de Inspectoratul de Poliție Argeș, Serviciul Rutier, după cum se arăta în plângerea penală, ADI Argeș nu a fost despăgubită de către firma asiguratoare, așa că Ionuț Popescu a plătit echivalentul în lei al sumei de 8.733 de euro pentru pagubele create.
Cum Ionuț Popescu era în concediu medical, altcineva a fost împuternicit să efectueze operațiunile bancare ale asociației. Așa s-a aflat că Ionuț Popescu ținea laptopul departamentului economic și documentele contabile la domiciliu și că din ele lipsesc declarații și bilanțuri. Laptopul și actele au fost aduse de mama lui Ionuț Popescu la sediul ADI Argeș.
Mai mult, pe 17 februarie, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Argeș a fost înștiințată prin e-mail trimis de către Raiffeisen Bank că s-a instituit poprire executorie pe contul asociației, în sumă de 36.401 RON, de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP). În urma primirii fișei sintetice totale de la AJFP, a rezultat că asociația are de plată către bugetele de stat sume aferente salariilor și către Agenția Națională de Administrare fiscală suma de 130.279 lei, precum și dobânzi și penalități în sumă de 2.416 lei. Mai departe, s-au descoperit că lipsesc mai multe declarații și bilanțuri. Ulterior, angajații ADIA s-au adresat Casei de Pensii, din cauză că economistul Ionuț Popescu nu le virase sumele aferente stagiului de cotizare.
Citește și Nemulţumiri la Şcoala „Nicolae Iorga” Piteşti din cauza trecerii în sistem online
Prejudiciul n-a fost acoperit, deși Popescu s-a angajat să pună banii la loc până la 1 octombrie
În luna martie, conducerea ADIA, prin noul președinte Cristian Gentea, a comandat un audit financiar-contabil independent care să lămurească situația asociației. Din auditul întocmit la data de 15 aprilie a rezultat suma nejustificată/delapidată în valoare de 675.526 lei. Noul președinte al ADIA i-a făcut plângere penală în vederea recuperării prejudiciului adus asociației.
Prejudiciul a fost adus la cunoștința lui Ionuț Popescu în ședința de Consiliu Director din 26 aprilie a.c., când acesta a spus că va prezenta documente justificative în acest sens, iar pe 27 aprilie s-a angajat la notar să plătească cei 675.526 lei până la finalul lunii septembrie. Numai că, pe 29 aprilie a.c., Ionuţ Popescu și-a dat demisia şi cercetarea sa disciplinară care urma să aibă loc în ziua respectivă nu s-a mai realizat. Primarul Cristian Gentea ne-a dezvăluit în octombrie că prejudiciul nu a fost returnat.
ADIA Argeș are în prezent 3 angajați: un consilier juridic, un responsabil Monitorizare și un secretar. Din 2009 până la 27 octombrie 2020, asociația a avut un director executiv, pe Marian Ababei.
In sfarsit Jurnaluldearges mentioneaza si faptul ca acest hot, infractor face parte din PSD, partidul hotilor si infractorilor. Pana acum spuneati doar ca a fost consilier local fara sa mentionati din partea carui partid..