Web Analytics

articol scris vineri, 18 septembrie 2026

Bursele elevilor în 2026-2027: 450 de lei pentru merit și 300 de lei pentru bursele sociale și tehnologice. Când se acordă banii

Guvernul a stabilit cuantumul burselor pentru elevi în anul școlar 2026-2027 și a clarificat perioada în care acestea vor fi acordate. Bursa socială va fi plătită pe tot parcursul anului școlar, inclusiv în vacanțe.

Potrivit hotărârii aprobate de Guvern, bursele de merit și cele tehnologice se acordă în perioada cursurilor școlare, precum și în anumite perioade destinate pregătirii și susținerii examenelor naționale. Pentru anul școlar 2026-2027, elevii din învățământul preuniversitar obligatoriu, înscriși la forma de învățământ cu frecvență, pot beneficia de mai multe tipuri de burse.

Bursa de merit este în valoare de 450 de lei pe lună și se acordă elevilor de gimnaziu, liceu și învățământ profesional, inclusiv dual. Bursa socială este de 300 de lei pe lună și poate fi acordată elevilor din învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional, inclusiv dual. Aceasta reprezintă una dintre principalele forme de sprijin pentru elevii aflați în situații vulnerabile și se acordă pe întregul an școlar, inclusiv în vacanțe. Bursa tehnologică are o valoare de 300 de lei pe lună și este destinată elevilor din învățământul profesional, inclusiv dual. Măsura urmărește să încurajeze participarea la învățământul profesional și dual și să sprijine formarea competențelor necesare pentru integrarea pe piața muncii.

Pentru elevele minore care devin mame este prevăzută o bursă de 700 de lei pe lună. Sprijinul poate fi acordat elevelor care revin la școală după naștere și poate continua și după împlinirea vârstei de 18 ani, în condițiile prevăzute de lege.

Guvernul precizează că menținerea și clarificarea sistemului de burse urmăresc atât recompensarea performanței școlare, cât și sprijinirea elevilor aflați în situații dezavantajate, pentru a-i ajuta să își continue studiile.

Regulile se aplică și unor elevi din unitățile de învățământ preuniversitar particular și confesional. Bursele sociale pot fi acordate de la bugetul de stat elevilor din ciclurile primar, gimnazial și liceal care învață în unități unde nu se percep taxe de școlarizare, în condițiile stabilite de legislație.

Elevii pot beneficia și de burse acordate în baza unor contracte încheiate cu operatori economici, persoane fizice sau juridice. De asemenea, autoritățile administrației publice locale sau județene pot acorda burse suplimentare, care se pot cumula cu cele finanțate de la bugetul de stat, în condițiile legii. Cadrul legal pentru acordarea burselor este stabilit prin articolul 108¹ din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

detinut

Deținutul acuzat că și-a violat fiica, prins în timp ce primea droguri chiar de la ea, în Penitenciarul Mioveni

O situație neobișnuită a fost descoperită în Penitenciarul Mioveni. Un bărbat de 47 de ani, aflat în detenție într-un dosar […] Citește!

15 ani într-un centru de detenție pentru minorul care l-a ucis pe Mario Berinde. Trebuie să plătească familiei peste un milion de euro

Tribunalul Timiș a decis, vineri, internarea într-un centru de detenție pentru o perioadă de 15 ani a unuia dintre minorii […] Citește!

A promis că poate interveni pe lângă inspectorii antifraudă pentru 11.000 de euro. Un bărbat, reținut de DNA

Un bărbat care susținea că are influență asupra unor persoane din conducerea ANAF a fost reținut de procurorii DNA într-un […] Citește!

Prahova: Risc de explozie după un foraj pentru apă. Zona din Poiana Câmpina, monitorizată

O situație cu potențial de risc a fost semnalată în localitatea Poiana Câmpina, după ce un foraj realizat pe o […] Citește!

Peste 23 de milioane de lei pentru exproprieri la A3 Azuga – Bușteni. Guvernul a aprobat proiectul

Guvernul a aprobat vineri extinderea amplasamentului necesar pentru realizarea proiectului „Acces rutier complementar descărcare A3 Azuga - Bușteni”, lucrare de […] Citește!

CNPP, precizări după raportul Curții de Conturi: „Nu se poate spune că 2,2 milioane de pensii au fost calculate greșit”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) vine cu precizări după publicarea rezultatelor auditului financiar realizat de Curtea de Conturi asupra […] Citește!

TollRo ar putea fi amânat până în 2027: CNAIR avertizează asupra riscului de amenzi pentru transportatori

Implementarea sistemului TollRo ar putea fi amânată cu șase luni. CNAIR solicită Guvernului și Ministerului Transporturilor ca termenul pentru aplicarea […] Citește!

Bursele elevilor în 2026-2027: 450 de lei pentru merit și 300 de lei pentru bursele sociale și tehnologice. Când se acordă banii

Guvernul a stabilit cuantumul burselor pentru elevi în anul școlar 2026-2027 și a clarificat perioada în care acestea vor fi […] Citește!

Bursele elevilor în 2026-2027: bursa socială se plătește și în vacanțe. Ce sume sunt prevăzute

Elevii vor avea în continuare acces la mai multe forme de sprijin financiar și în anul școlar 2026-2027. Guvernul a […] Citește!

Încă un oraș din România renunță la plata cash. La Permise, taxele se achită doar cu cardul

România face pași tot mai mari către o societate în care plățile cu bani cash devin tot mai rare. Din […] Citește!

Droguri – cadou în timpul vizitei la Penitenciarul Mioveni. Ce s-a întâmplat

​Un deținut de Penitenciarul Mioveni, deja închis pentru fapte extrem de grave, a reușit să pună din nou pe jar […] Citește!

Cu bicicleta în Făgăraş! Eveniment de toamnă în pluton

Fundația ”Conservation Carpathia” se implică în organizarea unei manifestări menite să susțină dezvoltarea turismului ecologic în Munții Făgăraș, de această […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Conf. dr. Adrian Tase: „ESC preia conducerea în medicina cardiovasculară asistată IA”

Din ediția tipărită

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete

Nu l-a iertat! Lasconi a mai tras o săgeată ironică, vizându-l pe un consilier local

Nu se știe la ce s-ar fi așteptat primărița Câmpulungului după ce administrația locală a implementat mai multe proiecte care […] Citește!