Web Analytics

Bratu zice că numirea lui la şefia Vilei Florica este o promovare

de | 20.09.2017 19:34 | Politica si Administratie

5 BratuConsilierul judeţean Gabriel Bratu a lăsat şefia Centrului Cultural Mioveni pentru leagănul Brătienilor de la Vila Florica. Luni,18 septembrie, fostul inspector şcolar general a fost instalat la şefia Centrului de Cultură Brătianu de la Ştefăneşti.

„Propunerea a fost făcută de la nivelul Consiliului Judeţean, iar numirea este una interimară, până la organizarea unui concurs. Din punctul meu de vedere, este o promovare, pentru că trec de la un centru cultural al unui oraş important din punct de vedere social şi economic al judeţului, la un centru cultural al judeţului Argeş. În câteva zile, o să fiu la curent cu tot calendarul activităţilor ce vor fi derulate la începutul anului. Chiar acum sunt la discuţii pe proiectul activităţilor pentru anul viitor”, a declarat, luni, pentru Jurnal de Argeş, Gabriel Bratu.
Bratu speră ca sub mandatul său de director interimar, conacul Brătienilor de la Florica să fie achiziţionat, în sfârşit, de la moştenitori, de către o autoritate publică.
„Dat fiind faptul că am fost membru în Comisia de cultură a Consiliului Judeţean atâţia ani, unul dintre obiective este, foarte clar, cel al cumpărării Vilei Florica, direcţie în care Consiliul Judeţean a făcut paşi importanţi. Îmi doresc ca acest obiectiv să ajungă în patrimonuiul nostru cultural, să fie cumpărat, fie la nivel de Direcţie de cultură, Consiliu Judeţean, fie chiar la nivelul Ministerului Culturii”, ne-a mai declarat Gabriel Bratu.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii