Web Analytics

articol scris joi, 19 aprilie 2012

Bratu a picat ruşinos examenul de intrare în Ministerul Educaţiei

# Mărirea şi decăderea unui fost inspector şcolar general # Fostul șef al învățământului argeșean a fost declarat respins la examenul pentru Corpul Național al Experților în Management Educațional pe motiv că nu e nici măcar titular în învățământ. Fostul inspector școlar general Gabriel Bratu a devenit chiar Domnul Nimeni, după ce a fost respins recent la concursul pentru un loc în Corpul Național al Experților în management educațional. Prăbușirea este cu atât mai sonoră, cu cât Gabriel Bratu, cel care se visa la un moment dat nr 1 în PDL Argeș, a fost facut k.o de cel puțin trei ori, în nici două luni de zile.  „Sic transit gloria mundi” este un dicton latin pe care Bratu, prea ocupat să facă o fabuloasă avere dintr-un amărât de salariu de bugetar, cu siguranță că l-a uitat. Dar să recapitulam filmul, deloc artistic, despre mărirea și decăderea celui care a fost, la un moment dat, marea speranță a politicii argeșene.

Episodul unu: Bratu fără funcție

Mai întâi, Bratu a fost destituit din funcția de „general” al învățământului argeșean de către noul ministru Cătălin Baba, care, din funcția de secretar de stat deținută anterior, cu responsabilități în domeniul resurselor umane, știa exact cam câte parale face Bratu (la propriu) în materie
de mișcări de personal didactic. La destituire a pus umărul și actualul inspector general Dragoș Dinculescu, cel care era șeful cu resursele umane la ISJ Argeș și cunoaștea la liniuță toate mișculatiile lui Bratu cu posturile din învățământul argeșean. De altfel, Dinculescu a trebuit să dea de vreo două ori cu subsemnatul la Parchet pentru prostiile pe care l-a pus Bratu să le semneze, așa că nu e greu de înțeles de ce Dragoș nu-l avea la deloc la pipotă pe Gabiță, supranumit și Pipiță pentru apetitul său sexual. La destituirea lui Bratu a pus umărul nițel (nu atât de mult pe cât a lăsat să se înțeleagă) și Stăpânul Mircea Andrei, care n-a simțit nevoia să protesteze, nici măcar de formă, pentru faptul că prim adjunctul său (ce gluma bună pentru cineva care nu cunoaște decât poziția în genunchi, atunci când se înfățișează la judecata Stăpânului) a fost lăsat repetent… din funcţie.

Episodul doi: Bratu fără colegiu

A doua directă de dreapta ce l-a trântit la podea pe „generalul”, care habar n-avea că purta deja în raniță bastonul de papagal, a venit la scurt timp după ce acesta a pierdut Inspectoratul Școlar. E vorba de momentul când a pierdut și deputăția, mai exact Colegiul Trivale, despre care Găbiță Pipiță anunțase deja electoratul că vrea să candideze. Sau să-l copuleze, ca să fim în ton cu apetitul financiar și hormonal al fostului șef de la învățământ. În plină ședință de BPJ a PDL Argeș, Gabriel Bratu a fost deposedat de Colegiul pe care și-l adjudecase doar în mintea lui și care i-a fost pus în cele din urmă pe tavă mult mai influentei și mai potentei Cristina Diculescu.

Episodul trei: Bratu vede scântei

Cireașa pe tortul umilinței a venit în săptămâna de dinaintea Paștelui. Jurnalul scrisese deja că Bratu caută un fel de azil politic în
Minister, ca să scape de marginalizarea din partid, dar, mai ales, să se pună la adăpost de furia cadrelor didactice din Argeș pe care le-a tot prigonit și muls în cei peste șase ani de zile în care a fost inspector general. Prin urmare, a încercat o ultimă manevră de salvare participând la concursul organizat de Ministerul Educației și Cercetării pentru un loc în Corpul Național al Experților în Management Educațional. Adică un corp de elită, de unde urmează să fie recrutați toți cei care urmează să ocupe în viitor posturi de directori la școli, licee și colegii sau alte funcții de conducere în Inspectoratele Școlare și Minister. Ca o paranteză, e vorba de o structură similară celei care pregătește înalții funcționari publici să devină prefecți si subprefecți. Ei, bine, Gabiță Pipiță a fost ejaculat și din aceasta structură pe motivul absolut rușinos că nu e nici măcar titular în învățământ. Ca să facem o comparație în ton cu personajul, e ca și cum te-ai duce la dame, deși știi că riști să nu ți se scoale. Deși regulile din metodologia concursului au fost foarte clar precizate de către organizator, adică de minister, Bratu a crezut că se duce la examen ca la vreo șustă de partid, unde tupeul ține loc de lege. Întrebare. Vă dați seama ce tupeu cât tot debitul barajului Vidraru are acest Bratu, dacă a fost el capabil să se ducă în fața ministrului Cătălin Baba, adică a celui care l-a destituit din funcția de inspector general, deși cunoștea că nu e eligibil la concurs pentru simplul motiv că nu e profesor titular în nici o şcoală din județul Argeș. Asta e realitatea care bate orice film: prea ocupat să facă avere ca inspector general, Gabriel Bratu n-a mai avut timp să-și dea examenul de titular. K.O, deci, pentru a treia oară.

Epilog

Ca să nu rămână, totuși, fără coledzi, vorba lui Agamiță, Găbiță a dat fuga la Universitatea Pitești pentru azil profesional.  Aici, noul rector Claudiu Didea și la fel de noul președinte al Senatului, Nicolae Brânzea (cu acesta din urmă Gabriel Bratu e coleg și membru fondator în deja celebra fundație Solidaritatea Creștină, înființată de PDL) i-au dat de suflet niște ore, cât să se numească în continuare că predă undeva. Și pentru că, actualmente, are mai mult timp liber și curriculla îi permite, Găbiță a primit juma de normă și de la partid, ca DJ la evenimentele PDL din campania electorală. Așa cum Baghera (Adrian Bughiu, directorul de la Sport, n.red) cară florile Stăpânului, lui Bratu îi revine nobila sarcină de a-l prezenta elogios pe Mircea Andrei de la orice microfon îi cade în mână. Bravo, domnule senator! Uitați că vă mai și laudă Jurnalul, și asta pentru că ați reușit să-l  puneți definitiv pe lanț pe Bratu, lucru pe care nu l-au reușit nici Ion Cârstoiu, și nici Cristian Boureanu sau Gogu Davidescu, atunci când se iluzionau ei că se află la conducerea PDL Argeș. Pentru punerea lui Găbiță la locul potrivit, acela de DJ al PDL (apropo, personajul a avut o prestație atât de magistrală la lansarea Alianței pentru Argeș și Muscel, încât l-ar fi făcut invidios chiar și pe Octavian Ursulescu), cred că meritați, domnule senator Andrei, chiar titlul de Fiu al județului pentru contribuția dvs în domeniul formării profesionale a acelor politicieni care nu-și gestionează cariera politică așa cum trebuie.
Gabriel Grigore

Distribuie!

0 Comentarii

Se caută animalele care au scăpat cu viață din accidentul de pe A1

Un accident produs miercuri, 11 noiembrie, pe autostrada A1, în apropiere de Orăștie, a scos la iveală posibile nereguli în […] Citește!

Expoziţie despre avioane la Câmpulung

Până la finalul acestui an este timp pentru a afla povestea primei fabrici de aeroplane din România, iar asta se […] Citește!

Pitești. Bărbatul care a aruncat deșeuri aiurea în Trivale a fost amendat

Cristian Gentea, primarul municipiului Pitești, a anunțat vineri, 12 noiembrie, că a fost identificată persoana care, în noaptea de miercuri […] Citește!

Unirea României cu Republica Moldova: Prima reacție a UE la scenariul reunificării celor două țări

Uniunea Europeană reacționează pentru prima dată, prin vocea unui oficial de rang înalt, la posibilitatea unirii Republicii Moldova cu România. […] Citește!

„Europa trebuie să fie cu adevărat atentă” – Zelenski trage un semnal de alarmă

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel la europeni, joi, să fie deosebit de atenţi la discuţiile între Moscova şi […] Citește!

Câte paturi ATI pentru nou-născuți îi lipsesc României. Alexandru Rogobete explică situația

România ar trebui să crească în următorii 3-4 ani cu 25-30% numărul paturilor de terapie intensivă pentru nou-născuți, pentru a […] Citește!

Nicușor Dan: România susține în continuare Ucraina și integrarea europeană a Republicii Moldova

Președintele Nicușor Dan a discutat la Dublin despre securitatea europeană, sprijinul pentru Ucraina, combaterea amenințărilor hibride și integrarea europeană a […] Citește!

PNL: Guvernul PSD trebuie să iasă din complicitatea cu AUR și să prevină violențele de stradă

Partidul Național Liberal a cerut vineri guvernului și Ministerului Afacerilor Interne să ia toate măsurile necesare pentru respectarea legii și […] Citește!

OAMGMAMR Filiala Argeș și DSP Argeș: parteneriat pentru formarea continuă a asistenților medicali din centrele de permanență

În cazul unui stop cardiorespirator, fiecare minut de întârziere în inițierea resuscitării reduce dramatic șansele de supraviețuire, iar o intervenție […] Citește!

Curtea de Argeș. Locurile de parcare marcate ilegal, în vizorul Poliției Locale

Poliția Locală Curtea de Argeș a adunat zeci de pancarte mai mari sau mai mici - cu numere de înmatriculare […] Citește!

(Video) Nicolae Velcea: „Continuăm modernizarea infrastructurii în Ștefănești!”

În orașul Ștefănești se lucrează intens la amenajarea trotuarelor, a acceselor la proprietăți și nu doar la acestea. Iar primarul […] Citește!

Update-fraudă fiscală în Marea Britanie. Patru persoane, săltate după percheziții

IPJ Argeș a revenit cu informațiii privind un dosar greu de fraudă fiscală în Marea Britanie, în urma celor 21 […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete