Web Analytics
scris joi, 19.04.2018

Braconaj în zona barajului Golești

braconaj golestiÎn ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Braconaj în zona barajului Golești

Aceștia au efectuat controale pe principalele artere rutiere pentru depistarea și tragerea la răspundere a conducătorilor auto care, prin nerespectarea prevederilor codului rutier, pun în pericol ceilalți participanți la trafic.

Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii rutieri au aplicat 193 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 54.745 de lei, au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 16 permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat pe G.I., de 44 de ani şi pe I.V.D., de 37 de ani, ambii din municipiul Pitești, bănuiți că braconau pe râul Argeș, în zona barajului Golești.

În cauză a fost înregistrat dosar penal conform O.U.G.23/2008, fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe unelte de pescuit și plase monofilament.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită