Web Analytics
scris miercuri, 21.03.2018

BOX CU UMBRA. „Gheorghe Barbu a semnat plăţi în avans pentru firme «prietene» şi salarii nesimţite pentru slugile sale”

01 MBarbuceanu GBarbuMircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

BOX CU UMBRA. „Gheorghe Barbu a semnat plăţi în avans pentru firme «prietene» şi salarii nesimţite pentru slugile sale”

„Gheorghe Barbu a semnat plăţi în avans pentru firme «prietene» şi salarii nesimţite pentru slugile sale. Toate, din bugetul de venituri proprii ale Universităţii!”

Într-o informare trimisă membrilor de sindicat pe 1 martie 2012, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu vorbește despre ultima zi a lui Gheorghe Barbu ca rector al Universității din Pitești și vine cu acuze puternice la adresa lui. Vă prezentăm în continuare mai multe fragmente relevante din adresa trimisă de către Mircea Bărbuceanu.

„Deja a început cu acțiunea de «golire» a vistieriei Universității din aceste ultime zile, de sustragere a multor documente… Se pare inclusiv că și-a activat în acest sens «oamenii» din multe instituții de care depinde soarta noastră. Îi anunțăm pe această cale pe toți aceștia că cea mai mică încercare de a da curs «rugăminților» lui Gheorghe Barbu va determina din partea noastră acțiuni pe măsură, de care sunt siguri că suntem capabili (de astă dată după o altfel de poziție…). Nu este o amenințare, ci exclusiv o luptă cu un sistem vechi, care va încerca din răsputeri să ne tragă înapoi către acea stare de înapoiere și haos în care ei să mai reprezinte «ceva» și în care să-și burdușească în continuare buzunarele lor, ale nevestelor sau ale cine știe căror rubedenii mediocre! Sperăm însă și ne vom lupta cu toții, împreună, că Universitatea noastră să nu împărtășească soarta României de după Revoluție… Este adevărat că va fi greu, foarte greu… Gheorghe Barbu a «pârjolit» totul în urma sa și, în mod aproape sigur, va acționa exact invers decât a spus-o în aceste zile: va încerca să saboteze, direct sau prin fostele sale slugi cu buzunare doldora de bani, orice acțiune a noii echipe de conducere, pentru a arată tuturor că «fără el nu se poate»…”, precizează liderul SLUP.
 
Tot Mircea Bărbuceanu mai spunea, în adresa din 1 martie 2012: „Ceea ce ne umple sufletul de bucurie în aceste zile, în care suntem printre dvs. este, întocmai ca această zi de primăvară, renașterea speranței pe care o vedem în ochii multora – din sindicatul nostru sau din afară acestuia – pentru că pot să vorbească liber, pentru că nu mai trebuie să se ferească de «oamenii lui Barbu». Este un prim pas către normalizarea unei vieți ce a fost întreruptă timp de 16 ani… Cei care au trăit Revoluția din 1989 cunosc această stare. Noi, Universitatea din Pitești, abia acum, pe 1 martie 2012, am ieșit din comunism, din feudalismul sovietic! Reîntorcându-ne la lucruri plăcute, vrem să vă relătam ceva impresionant pentru mulți dintre noi: chiar ieri, un coleg ne mărturisea cu lacrimi în ochi că era sigur că va ieși la pensie tot cu Gheorghe Barbu și că nu va trăi să vadă altceva în Universitatea din Pitești”.

Liderul SLUP i-a mai informat pe membrii de sindicat și că Gheorghe Barbu a încercat să tergiverseze convocarea noului Senat al UPIT: „O ultimă discuție despre cel ce a fost rectorul Universității din Pitești. Marți a avut loc ședința noului Senat pentru validarea alegerilor noului rector. Gheorghe Barbu și a sa echipă au încercat și în aceste ultime zile să facă manevre care să întârzie cât mai mult voința majorității comunității academice. Astfel, au încercat să convoace VECHIUL SENAT, conștienți fiind de faptul că majoritatea membrilor acestuia nu vor mai veni și, astfel, din lipsă de cvorum, lucrurile vor fi tergiversate. Din fericire, acțiunea domnilor profesori Didea și Brînzea a dejucat planurile lui Gheorghe Barbu și, în final, a fost convocat noul Senat, cel în funcție. Chiar pe site-ul Universității a apărut o… «erată»! În zilele ce vor urma nu vom renunţa la a-i trage la răspundere pentru faptele lor, la a recupera cât se va mai putea din ceea ce au furat! Chiar în aceste ultime zile, cu drept de semnătură, Gheorghe Barbu a semnat zeci de decizii de plată și achiziții, la fel de «performante» ca cele de până acum: mochete, termopane, plăți în avans pentru firme «prietene», salarii nesimțite pentru slugile sale, INVESTIȚII etc. etc. Toate din bugetul de venituri proprii ale Universității!”

 

Distribuie!

0 Comentarii