Web Analytics

BOX CU UMBRA. „Doresc să vină în locul meu cineva care să ne garanteze că nu ne vom reîntoarce la feudalismul totalitar al lui Gheorghe Barbu”

de | 4.04.2018 21:14 | Actualitate

01 MBarbuceanu GBarbuMircea Bărbuceanu, lect. univ. dr., în decursul activității pline de succese personale în cadrul Universității de Stat din Pitești, în mod indiscutabil a luptat permanent împotriva ilegalităților grave și foarte grave care s-au întâmplat acolo. Un grup de cititori ne atrage atenția, însă, că nu există un răspuns public, până acum, dacă furturile de milioane de euro, șantajele, salarizările ilegale etc. s-au întâmplat în realitate sau doar în mintea înfierbântată a lectorului universitar doctor Mircea Bărbuceanu. Așadar, vom publica cele mai importante articole care au apărut pe această temă de-a lungul anilor și așteptăm răspuns de la instituțiile implicate, începând de la Comisia de etică din UPIT și până la Ministerul Educației Naționale sau cum s-o mai fi numit acesta.

„Doresc să vină în locul meu cineva care să ne garanteze că nu ne vom reîntoarce la feudalismul totalitar al lui Gheorghe Barbu”

Într-o informare trimisă membrilor de sindicat pe 21 mai 2012, liderul SLUP Mircea Bărbuceanu le spune acestora că este dispus să își dea demisia din funcție numai în anumite condiții. Tot Mircea Bărbuceanu îl atacă în aceeași informare pe Alin Mazăre, liderul celuilalt sindicat din UPIT.

Iată ce spune liderul SLUP legat de Alin Mazăre, celălalt lider de sindicat de la Universitatea din Pitești: „Colegul nostru Alin Mazăre simte probabil că a început să se vadă din ce în ce mai clar lipsa să de interes și reprezentativitate sindicală și tot mai acutul interes personal (poate se va reîntoarce la sindicalism, după ce își va obține postul de conferențiar…), ori de grup… De ce spunem asta!? Pentru că a început iarăși să umble cu minciuni la adresa mea. Unele noi, altele scoase de la naftalină. Doar, doar îl va mai băga cineva în seamă! Printre cele «calde» am auzit că spune de noi, cei care am participat la discuțiile de la minister, că am fi fost «puși la punct» de dom’ Hadar și de dom’ Bobulescu, dar și de secretarul de Stat Gigel Paraschiv, ceea ce ne-a făcut să tăcem mâlc. Dl. rector spunea ieri că ar există ceva înregistrări de la discuții. Poate ni le pune la dispoziție să vi le transmitem tuturor. Ar fi foarte interesante… Dl. Hadar a stat la discuții circa 4-5 minute și apoi a plecat (probabil pe la Antena 1, 2 sau 3, pe unde își face veacul…). Cinste acestuia însă, pentru că, înainte de a pleca, ne-a dat dreptate și i-a cerut domnului Mazăre «să facă mai multă campanie în Universitatea din Pitești». Dl. Alin Mazăre a vorbit puțin mai mult ca la… întâlnirea cu dl. ministru Câmpeanu din martie (unde, dacă va reamintiți, nu a scos absolut niciun cuvânt!), adică vreo 2-3 minute din întreaga întâlnire de aproape 2 ore… Discuțiile le-am dus noi, eu și colega Camelia Manea. Deși doar doi, față de restul de 12 persoane, cred că am condus discuțiile – ca și la întâlnirea din martie cu dl. ministru Câmpeanu – demonstrând dreptatea noastră cu documentele puse pe masă. Dl. Alin Mazăre a stat în colțul mesei, la dreapta d-lui Didea, la fel de cuminte ca și în ultimele luni în Senat și Consiliul de Administrație (unde a început mai nou să mulțumească «din suflet» (!!!) conducerii Universității, personal d-lui director Brostescu, inclusiv pentru faptul că i s-a văruit laboratorul…).
Printre minciunile vechi, o reia pe cea cu unificarea sindicală”.

Mircea Bărbuceanu face referiri, în informarea din 21 mai 2012, și la faptul că a obosit și că dorește să se retragă din fruntea sindicatului, neuitând să facă referire și la conflictele lui cu fostul rector Gheorghe Barbu. „Sunt foarte mulți colegii care pot confirma rugămințile mele repetate de dinaintea recentelor alegeri din SLUP, rugăminți de a se implica, de a prelua conducerea, de a veni cât mai mulți în conducerea SLUP care, în cel mai scurt timp, să învețe și să-mi ia locul. Va mărturisesc că am obosit și că de multă vreme am sincera dorință de a mă retrage. Dar nu oricum! Doresc să vină în locul meu cineva care să continue cu curaj în același mod, care să nu dea mâna cu «’ai mari» pentru interese personale, care să meargă pe linia reprezentării cu adevărat a intereselor membrilor SLUP, care să-și sacrifice măcar o parte din timp și din viață pentru principiile pentru care eu lupt din 2007. Care să ne garanteze că nu ne vom reîntoarce la feudalismul totalitar al lui Gheorghe Barbu, unul care se încearcă a fi reinstituit și acum… Aștept un răspuns și de la dl. fost prorector Șerban în legătură cu sporurile salariale auto-aprobate și cu primele de zeci de milioane lunar primite de la Gh. Barbu și Gh. Secară…”

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii