Web Analytics
scris duminică, 03.03.2024

Bolnavii de cancer vor putea face tratament și la Pitești. Laborator modern de radioterapie

Consiliul Județean Argeș a aprobat Devizul general actualizat și indicatorii tehnico-economici pentru construcția unui Laborator de radioterapie într-o construcţie nouă cu 5 etaje. Valoarea proiectului finanțat prin PNRR este de 99.465.040 de lei cu TVA.

Bolnavii de cancer vor putea face tratament și la Pitești. Laborator modern de radioterapie

Autoritățile transmit că, în urma acestei investiții, argeșenii bolnavi de cancer vor putea face tratament în Pitești și nu vor mai fi nevoiți să facă naveta în București sau în alte zone ale țării.

„Tehnologia de ultima generaţie IMRT – VMAT va asigura unul dintre cele mai performante tratamente de radioterapie disponibile în lume şi va permite acoperirea întregului lanț de tratare a afecţiunilor oncologice”, se arată într-un comunicat al PSD Argeș.

Citește și Șapte spitale din Argeș vor beneficia de investiții în sistemele informatice

Ion Mînzînă: Punem sănătatea argeșenilor pe primul loc!

”Prin investițiile pe care le derulăm vom avea condiții adecvate și tehnologie de ultimă generație pentru diagnosticare precisă, rapidă și tratament adecvat. Niciodată nu au fost asemenea investiții în sistemul de sănătate din județul Argeș! Punem sănătatea argeșenilor pe primul loc!”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș.

Consiliul Județean a dat în administrarea Spitalului Județean de Urgență Pitești și un aparat de radiologie (Röntgen) Carestream DRX – Compass, și un Computer Tomograf Revolution Evo.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită