Web Analytics

articol scris miercuri, 27 august 2025

Bolnavi şi… bolnavi. Văzute şi auzite la cabinet

Confrații de orice specialitate care-și desfășoară activitatea în unități medicale din ambulatoriu spun același lucru: cu românii se lucrează din zi în zi mai greu.

Mai ales după lunile de campanie electorală și de zarvă politicianistă parcă au intrat dracii în ei. Sunt nervoși, grăbiți, revendicativi, nimic nu le convine, unii n-au la ei cardul sau buletinul de identitate, alții, ofuscați, strigă spre doctori „trăiți din banii noștri!”, ca să nu mai vorbim de cei duși cu pluta de boala Alzheimer și de analfabetismul funcțional. Un lucru este cert: suntem un popor cu un mare deficit de educație, iar de această boală nu ne vom însănătoși curând.

Chiar dacă nu o spun cu voce tare, mulți pacienți ne înjură în gând: de morți, de familie, de Paștele mamelor noastre, de organele genitale feminine și masculine. Se pare că reacția psihicului și a corpului uman este benefică fizic și chimic la un limbaj vulgar autentic.
53 de ani, o zăludă care râde în hohote precum o Mița de pe vremuri când ajungea în bâlci să se dea cu iubi în lanțuri. „Unde lucrez? La PPT, adică la prețuri pentru toți. Unu’ cu care mă iubesc io mi-a zis că păsărica mea e pentru toți, că nu am prețuri mari. Dă fiecare cât vrea!”
92 de ani, dusă rău cu pluta și slabă de poți să-i numeri coastele. Avea un cancer pe buza inferioară. I-am spus că trebuie să meargă la chirurgie. „Io la operație? Nu eczistă așa ceva! Da’ la gagiu’ meu se ia? E miliardar și are tot 92 de ani. Acuma, ce-o fi o fi!”
Mai cu seamă dacă vin însoțiți de persoane care au făcut cursuri de limbaj mimico-gestual, te înțelegi bine cu cei surdomuți. Sunt în județ în jur de 560 de persoane cu acest handicap. Unii așa s-au născut, alții pătimesc din cauza unor tratamente, îndeosebi cu antibiotice, făcute în copilărie.
Dr. Viorel Pătraşcu

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. „Mai bine mort decât ipotent”

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Evitaţi contactul sexual de la prima vedere!

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri și a început să legitimeze jucători

CFR Cluj a scăpat de interdicția la transferuri și poate legitima jucătorii transferați în această vară, după ce a reușit să […] Citește!

Lamine Yamal a primit „binecuvântarea” lui Lionel Messi: „Viitorul aparține generației voastre”

Lamine Yamal (19 ani) a câștigat Cupa Mondială cu Spania, după finala cu Argentina, scor 1-0, decisă de golul lui Ferran Torres din minutul 106. Imediat după […] Citește!

Cristiano Ronaldo a fost ironizat la Madrid

Cristiano Ronaldo (41 de ani) continuă să fie ironizat în lumea fotbalului, după Cupa Mondială 2026, turneu la care Portugalia a fost eliminată în […] Citește!

FC Argeș – Petrolul Ploiești, vineri, 24 iulie, de la ora 21.30, în etapa a doua din SuperLiga

Etapa a doua din SuperLiga programează confruntarea FC Argeș - Petrolul Ploiești, vineri, 24 iulie, de la ora 21.30. Piteștenii […] Citește!

După Cupa Mondială, Lionel Messi a plecat la Rosario

Căpitanul naţionalei de fotbal a Argentinei, Lionel Messi, a sosit marţi în ţara sa pentru a se odihni alături de […] Citește!

FC Argeș deschide etapa a 3-a din Superligă. LPF a anunțat programul complet al rundei

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a publicat programul etapei a 3-a din Superliga, iar FC Argeș va fi echipa care […] Citește!

L’Equipe: Dylan Batubinsika semnează cu FCSB. Campioana își întărește defensiva înaintea dublei cu Auda

FCSB este foarte aproape de a-și asigura serviciile fundașului central Dylan Batubinsika. Informația a fost publicată de jurnalistul Loïc Tanzi […] Citește!

Polonezii de la Polpharma preiau compania românească Biofarm. Tranzacția, evaluată la aproximativ 257 de milioane de euro

Biofarm, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente din România, cu o tradiție de peste un secol, intră în […] Citește!

Șase țări sunt deja calificate la Cupa Mondială din 2030. Turneul aniversar va fi găzduit pe trei continente

Șase naționale și-au asigurat deja prezența la Cupa Mondială de fotbal din 2030, ediție care va marca 100 de ani […] Citește!

Elevii cu media 10 la Evaluarea Națională și Bacalaureat ar putea primi premii de până la 5.000 de lei. Proiectul, în consultare publică

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la examenul de Bacalaureat în 2026 ar putea fi recompensați […] Citește!

Procurorii clasează acuzațiile de ucidere din culpă în cazul medicului Dan Tesloianu. Cardiologul rămâne trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Procurorii Parchetului General au stabilit că nu există o legătură de cauzalitate între decesele unor pacienți și implantarea de stimulatoare […] Citește!

Alertă pe râul Argeș! Doi copii din Dâmbovița, căutați de pompieri și scafandri după ce ar fi dispărut în apă

O amplă operațiune de căutare și salvare este în desfășurare marți seară pe râul Argeș, după ce autoritățile au fost […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!