Web Analytics

articol scris miercuri, 10 aprilie 2024

Bolnavi şi… bolnavi. Rebegiţii şi săracii Europei

Chiar dacă în ultimii ani efectul de seră este dincolo de orice dubiu, sperata căldură benefică pentru oase, articulații și somn fără coșmaruri în care-l visează pe Moș Gerilă de la Kremlin, ce și-a propus să bage Europa în frig, încă n-a fost resimțită de români. În multe locuri din țară s-a dormit în treninguri, cu fesuri pe cap și cu ciorapi în picioare. Au apărut viroze rebele și s-a cheltuit pe medicamente mai mult decât dacă lumea s-ar fi îndurat să pună un radiator în priză. Nu știu cum se descurcă iarna alte popoare din zona temperată a Europei, dar la noi trendul a rămas ca pe vremea lui Ceaușescu. Mereu rebegiți de frig, românii trec la izmene de pe la sfârșitul lui septembrie până spre începutul lui aprilie. Nu fac așa doar țăranii. În schimb, toată iarna adolescenții nu renunță la adidași.

La cabinetul în care consult de câteva decenii, în momentul în care sunt rugați să se dezbrace, orășeni arătoși, funcționari și pensionari au izmene la purtător, uneori din alea chinezești vechi, izinite și tocite de atâta purtare. În toiul iernii am văzut la cabinet și țărănci vârstnice purtând pe sub pantaloni de trening flaușați izmene bărbătești.
Asta-i România reală, țara lui Cătălin Botezatu, fără sclipici și ifose, fără Andreea Marin, Anna Lesko sau Gigi Becali. Prea multă lume trăiește greu și în sărăcie, iar incidența alcoolismului și cea a delincvenței nu-s de mirare.
Îmi spunea recent astă-iarnă un biet țăran înfofolit în izmene și rânduri succesive de pulovere vechi că nu se teme de moarte, ci de costurile unei înmormântări: „Lumea stă pe la porți și așteaptă să se dea drumul la pomană. Se începe cu mezel și brânză, se ajunge la fripturi, cozonac și cafea. Popa, ăla care trage clopotele și groparii îți ia milioane. Vai de familia mortului!”
Dr. Viorel Pătraşcu

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Sfatul doctorului „de la piele”

Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Goana după rating

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bilanț spectaculos anunțat de IGPR: peste 2.100 de plante de canabis, 12 mașini și sute de telefoane ridicate de polițiști

Polițiștii și procurorii DIICOT au desfășurat, în numai două săptămâni, zeci de operațiuni împotriva criminalității organizate, vizând persoane suspectate de […] Citește!

Franța, zguduită de proteste violente: manifestanții au pătruns în Primăria Marsiliei strigând „Am luat Bastilia”. Sute de rețineri la Paris

Franța traversează o nouă zi de tensiuni sociale, după ce manifestațiile organizate sâmbătă împotriva scumpirilor și a scăderii puterii de […] Citește!

Fotbalistul atipic al lui Dinamo a renunțat la rețelele de socializare

Andrei Mărginean (25 de ani) este unul dintre cei mai în formă dinamoviști. Mijlocașul a reușit să depășească momentele mai […] Citește!

Tavi Popescu, cel mai bun în Grecia!

Octavian Popescu (23 de ani) a fost titular în premieră la Levadiakos, după transferul de la FCSB sub formă de […] Citește!

FC Argeș Basketball, victorie spectaculoasă obţinută în faţa oltenilor

FC Argeș Basketball a învins-o pe SCM Universitatea Craiova, astăzi, acasă, în cadrul etapei a treia din noul sezon, cu […] Citește!

Adrian Porumboiu a numit viitoarea campioană a României

Adrian Porumboiu a lăudat Universitatea Craiova după meciul cu Getafe și a spus că oltenii au toate șansele să câștige […] Citește!

A strâns 9.147 de lei din cerșetorie în doar 10 ore, la Sfânta Parascheva. Surpriza polițiștilor: bărbatul are mai multe mașini, inclusiv un Lexus

Un bărbat de 59 de ani, din Huși, a ajuns în atenția Poliției Locale Iași după ce ar fi adunat […] Citește!

Grecii îl distrug pe Charalambous: „A scris istoria neagră!”

Elias Charalambous (46 de ani)  fost făcut praf de presa greacă, după ce cipriotul a rescris un record negativ după […] Citește!

Jaful de 10 milioane de la Poșta Timișoara, încheiat cu pedepse grele. Câți ani de închisoare au primit cei trei hoți

Un viraj făcut brusc în fața unui echipaj de poliție a dus la descoperirea unuia dintre cele mai spectaculoase furturi […] Citește!

MApN confirmă: dronele doborâte deasupra apelor românești erau din familia Geran. Cronologia intervenției F-16

Două drone de atac din familia Geran au fost doborâte sâmbătă, 17 octombrie, de piloții Forțelor Aeriene Române, după ce […] Citește!

Lecții de prim ajutor în Piața Primăriei Pitești

ISU Argeș a participat la cea de-a doua ediție a evenimentului Broboti Science and Tech Fair, sâmbătă, în Piața Primăriei […] Citește!

Nicușor Dan și Emmanuel Macron au discutat despre atacurile cu drone ale Rusiei asupra navelor din Marea Neagră

Președintele Nicușor Dan a discutat vineri, la Bruxelles, cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre recentele atacuri cu drone asupra […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

dan-andronic-editorial

Guvernul „All In”. Jocul la risc al PSD

Din ediția tipărită

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete