Nu-i ușor lucru să fii semnatarul unei rubrici din presa noastră, neîncetat în ultimele trei decenii. Am norocul ca informațiile să le obțin de la miile de surse care-mi intră anual în cabinet. Să știți că nu-i chiar exagerat când îi auzi pe mulți bolnavi afirmând că viața lor a fost ca un roman.
„Am 83 de ani, nu mai cântăresc nici cât o capră și merg greu ajutată de ciumagu’ ăsta pe care mi l-a făcut fi-miu dintr-un par. Ai mei părinți n-au fost bogați, da’ erau harnici și io i-am moștenit. M-am luat cu al meu la 17 ani. Am trudit mult la CAP, da’ m-a furat la zile ăia care ne ponta. Acuma primesc 12 milioane de lei vechi. În tinerețe am ținut vaci și 200 de oi. Dădeam cote de lână, brânză și un miel la 10 oi. Oile era țurcane, negre și brumării. Aveam și câte o herghelie de 10-15 porci la care le dam 3-4 găleți de zăr pe zi. Stau singură în casă, da’ nu mi-e urât, că am termopan…”
„În viață am avut odihnă bună, normală pentru că țin sub pernă Rugăciunea Talismanul, pe care o citesc de două ori pe săptămână, iar seara închin perna făcând patru cruci. Acum am ajuns la 80 de ani. Azi noapte, în somn, unu’, în spatele meu mă suduia rău. Am închinat perna și am adormit. N-am mai avut coșmaruri și nici sinistre cu mașina jefuită.”
Un septuagenar: „Vă spun așa, ca între bărbați: în viață mi-au plăcut femeile. Am semănat cu tata, bărbat frumos, brunet, cu ochi albaștri, care avea succes și la puștoaice. La 94 de ani, dacă îi cădea una cu tronc, rupea patu’ cu ea!”
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. 250.000 de pacienţi!
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. O suferinţă ca un blestem: lepra (Boala Hansen)
crai mare tataia nanogenaru’ – nimic nu-l poate opri dupa ce-si pune dantura si isi aduce aminte unde este si ce se face cu o femeie ahtiata dupa secs geriatric