Un sondaj recent a confirmat un lucru pe care eu l-am auzit de multe ori de la pacienții mei: când ne îndreptam cu avânt și voie bună spre cele mai înalte culmi de progres și civilizație, era mai bine decât acum când suntem în NATO și în UE! Să știți că destulă lume este nostalgică nu numai după „epoca de aur”, Ceaușescu și acordul global între țărani și CAP-uri, ci și după vremea când nu-l urmărea și aresta nimeni pe gurul Bivolaru, cu ale sale „spirale” și integrări sexuale în absolut orice fel.
Cât despre paternitatea pipiterapiei ca panaceu garantat în toate bolile atunci când medicația clasică eșuează, cred că nu-i aparține doar gurului, ci și unei strămoșești ignoranțe mioritice, transmisă multor conaționali.
La câteva zile după ce am auzit povestea unui bolnav care pentru orice suferință folosește urina personală în aplicații locale pe piele, dar și băută dacă vindecarea întârzie, am consultat un alt viteaz care crede orbește în același tratament. Doar că acesta, om de 70 de ani, a întrerupt din proprie inițiativă medicația prescrisă corect de un alt specialist: o cură prelungită cu tablete de cortizon. Greșeala făcută de mai tânărul confrate este aceea că nu l-a atenționat că, până să apară în lume medicația cu cortizon pentru toată viața, boala sa – Pemfigus – era mortală.
Avea pe tot corpul zeci de bășici de diferite dimensiuni, pline cu un lichid gălbui. A întrerupt tratamentul cu cortizon și se badijona cu urina proprie, urmând să o și bea. Când i-am spus că este vorba despre o boală autoimună, mi-a replicat: „Nu se poate, eu nu m-am vaccinat de Covid. De ce? Pentru că pandemia a fost o minciună, iar otrava aia de vaccin omoară mii de oameni. Soacra mea s-a vindecat și de hepatită cu urină!”
Dr. Viorel Pătraşcu
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Idei puţine şi fixe
Citește și Bolnavi şi… bolnavi. Socrul cu două nurori
0 Comentarii