Web Analytics

articol scris miercuri, 17 aprilie 2024

Bogdan Vişan, şeful Centrului de copii şi juniori de la FC Argeş: „Mai avem câţiva copii de la Under 17, care o să fie în angrenajul echipei mari cât de curând”

Întrebat despre debutul juniorului Alexandru Dinoci la echipa mare, despre puștii care fac față la prima reprezentativă a clubului și despre perspectivele din viitorul apropiat, Bogdan Vișan, antrenorul coordonator al Centrului de copii și juniori de la FC Argeș, ne-a declarat: „Pentru mine nu este nicio surpriză convocarea la echipa mare, pentru că Alexandru Dinoci este monitorizat de doi ani. Este monitorizat de noi, de la Centrul de copii și juniori, cu toate fișele, cu tot ce trebuie. Este până la urmă printre jucătorii remarcați și în anul competițional 2022 și în anul competițional 2023, cu evoluții constante bune. Așa s-a întâmplat și cu Dinoci, și cu Gino Oprescu, și cu Mircea Adelin, și cu Stoica. Repet, nu este o surpriză, pentru că l-am văzut weekend de weekend, i-am văzut evoluțiile. Este un copil în care am avut mare încredere și tocmai de aceea l-am și propus pentru echipa mare.

Din punctul meu de vedere, echipa mare are numai de câștigat prin promovarea acestor tineri. De ce? Pentru că vin cu dorință mare de afirmare atât din punct de vedere sportiv, fiind jucători tineri, cât și din punct de vedere al clubului, pentru că sunt copii crescuți aici, la noi, în județ. Sunt crescuți în spiritul alb-violet și asta este un motiv în plus ca ei să aibă ambiție și să aibă dăruire când joacă pentru echipa mare. Una este când aduci un jucător crescut în propria pepinieră, care a crescut în spiritul nostru alb-violet, și alta e când aduci din altă parte, care este crescut în alt spirit și care nu simte ceva pentru clubul respectiv și așa mai departe.
Vreau să mai spun că o să mai avem în viitorul apropiat copii propuși pentru echipa mare, copii cu niște evoluții foarte bune. Sunt câțiva copii de la Under 17, care din punctul meu de vedere o să fie în angrenajul echipei mari cât de curând, copii cu real talent și cu viitor foarte frumos. Grupa aceasta de Under 17 a fost la un pas de calificare în semifinale la Elită, în play-off, în primele patru din țară. Am bătut ultima etapă la FCSB și Rapidul s-a încurcat și mai trebuia să se încurce Farul, dar au avut un meci mult mai accesibil… Noi am jucat cu liderul, am reușit să învingem, 1-0, un meci foarte greu, dar cu un pic de noroc aveam șansa, dacă eram mai atenți, să jucăm o semifinală”.

Citește și Bernadette Szocs a urcat pe locul 8 în topul celor mai bune jucătoare de tenis de masă din lume

Citește și România s-a calificat în premieră la turneul final de Tenis al Billie Jean King Cup. Ana Bogdan şi Jaqueline Cristian le-au învins cu 3-2 pe ucrainence

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arnold Garita, o amenințare pentru Daniel Bîrligea?

FCSB s-a impus cu 3-2 în fața lui FC Botoșani, în etapa cu numărul cinci din Superliga României.  Golurile roș-albaștrilor au […] Citește!

Programul etapei a 6-a din Superligă. Când se joacă Oţelul Galaţi – FC Argeş

LPF a anunțat datele și orele de disputare ale jocurilor din runda cu numărul 6 din sezonul regulat. În a […] Citește!

Fotbalistul argeşean Dan Nistor, despre greșeala carierei, după ce a ajuns la 516 meciuri în SuperLigă: „Am ales banii!”

Dan Nistor (38 de ani) a devenit jucătorul cu cele mai multe apariții din istoria SuperLigii, cu 516 de prezențe pe prima […] Citește!

Adel Bettaieb a rămas liber pentru că a cerut să fie plătit în euro!

Adel Bettaieb (29 de ani) s-a despărțit de FC Argeș în această vară şi a semnat cu Esperance Tunis, formație antrenată de […] Citește!

Anna Kalinskaya, criticată dur după abandonul din meciul cu Sorana Cîrstea: „E super vicleană”

Anna Kalinskaya a fost criticată după ce a abandonat confruntarea cu Sorana Cîrstea din turul al treilea al turneului de […] Citește!

Fost campion mondial la snooker, judecat pentru acuzații de abuz asupra unor minori

Graeme Dott, fost campion mondial la snooker în 2006, a ajuns în fața Înaltei Curți de Justiție din Glasgow, unde […] Citește!

Craiova, meci decisiv pentru Europa League! Unde se vede la TV duelul cu Ararat-Armenia

Universitatea Craiova se pregătește pentru un nou pas important în parcursul european. Oltenii vor întâlni formația Ararat-Armenia în play-off-ul Europa […] Citește!

Îngrijorare la Bayern: Jamal Musiala s-a prăbușit pe teren pentru a doua oară în doar câteva zile

Un nou moment de îngrijorare pentru Jamal Musiala. Fotbalistul lui Bayern München, în vârstă de 23 de ani, s-a prăbușit […] Citește!

Bursele sociale ale elevilor ar putea fi acordate doar în timpul cursurilor școlare. Ministerul Educației propune eliminarea plății în vacanțe

Ministerul Educației a pus în dezbatere publică, pe 17 august 2026, un proiect de Hotărâre de Guvern prin care propune […] Citește!

Acumulator furat de la un semafor din Argeș, recuperat de polițiști

Doi soți din comuna Izvoru, o femeie de 25 de ani și un bărbat de 28 de ani, sunt cercetați […] Citește!

Interferențe culturale româno-bulgare la Muzeul Golești. Incursiune în tradițiile comunităților bulgărești din Câmpia Română

O poveste despre tradiții, conviețuire și influențe culturale poate fi descoperită, în această perioadă, la Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești. […] Citește!

Primarul Nicolae Velcea: „Obiectivul nostru este să avem străzi și trotuare mai sigure”

Primarul orașului Ștefănești a fost în vizită de lucru pe strada Coasta Câmpului, unde lucrările au intrat în linie dreaptă. […] Citește!

Omul săptămânii

Bogdan Andone şi Dani Coman

Opinie

Călin Georgescu, apărat de un jurnalist englez care nu există. Cine este politicianul aflat în spatele dezinformării

Din ediția tipărită

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!