În conformitatecu prevederile Legii nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 25 septembrie 2023, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de monetărie cu tema 175 de ani de la adoptarea tricolorului.
Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie, cu valoare nominală de: 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi o medalie din argint.
Caracteristicile tehnice ale medaliei din argint sunt următoarele:
Metal | argint |
Titlu | 800‰ |
Formă | rotundă |
Diametru | 28 mm |
Greutate | 15,5 g |
Calitate | proof like |
Cant | neted |
Aversul prezintă un grup de revoluționari pașoptiști purtând steagul tricolor și inscripția „175 DE ANI DE LA ADOPTAREA TRICOLORULUI”.
Reversul redă reprezentarea unui fragment din pictura „România revoluționară” și inscripțiile „ROMANIA REVOLUTIONARA” și „1848”.
Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale. Medalia din argint şi monedele care alcătuiesc setul sunt realizate în condiţii de calitate proof like.
Tirajul maxim al acestei emisiuni numismatice este de 5.000 seturi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de monetărie este de 400,00 lei.
Citește și:
- După 20 de ani… „ARO a fost distrusă la ordinul ruşilor”
- Traficanții de droguri, favorizați de Poliția Argeș!
Lansarea în circuitul numismatic a setului de monetărie cu tema 175 de ani de la adoptarea tricolorului se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanța, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Informații cu privire la achiziția seturilor de monetărie se regăsesc pe site-ul Băncii Naționale a României, secțiunea Numismatica http://www.bnr.ro/Numismatica-726.aspx.
0 Comentarii