Putem afirma pe baza aspectului şi dispoziţiei planimetrice că biserica Brădet va fi fost construită la debutul secolului al XV-lea de către meşteri locali, şcoliţi însă pe şantierul Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş ori al Coziei şi cărora le-au fost familiare ctitoriile de la Vodiţa, Cotmeana şi Tismana. Un alt element de datare este tabloul votiv care – chiar dacă modificat de-a lungul timpului – îi reprezintă pe Mara Doamna şi Mircea Voievod. Singurul cuplu cu aceste nume este cel al lui Mircea cel Bătrân şi a soţiei sale Mara (vară primară cu care s-a căsătorit în 1394 cu acceptul episcopului de Ohrida şi consimţământul Patriarhului de Constantinopol). Această observaţie ar plasa anul construcţiei ori al picturii originale cândva după 1394.
Pictura iniţială realizată imediat după terminarea construcţiei nu se păstrează
Biserica din Brădet apare în documente pentru prima dată în 1506, însă un hrisov din anul următor referitor la o tranzacţie din vremea lui Vlad Călugărul (1482-1495) îl pomeneşte pe un oarecare Lazăr egumen din Brădet, ceea ce atestă existenţa unui lăcaş la vremea respectivă. Pisania datează din 1761 şi îl identifică în mod eronat pe Mircea Ciobanul drept ctitor. Este probabil totuşi ca în anul indicat, 1546, biserica să fi trecut printr-un proces de restaurare. Planimetric lăcaşul se subsumează modelelor Vodiţa, Cotmeana și Cozia, având un plan triconc, cu absidele poligonale de factură veche. De aici vor fi deprins constructorii meşteşugul asizelor (rânduri de zidărie) alternante, piatră – cărămidă. Materialele de construcţie sunt locale: piatră, bolovani de râu şi cărămidă. Singurul element decorativ al faţadei în afara paramentului este brâul de sub cornişă format dintr-un şir de cărămizi dispuse în dinţi de lup şi un altul din cărămizi aşezate pe lat şi tăiate în formă de cavetă. Pictura iniţială realizată probabil imediat după terminarea construcţiei nu se păstrează, însă putem presupune dacă ne gândim la tabloul votiv că iconografia originală a fost respectată de meşterii ce au intervenit ulterior. Astfel, zugravii Mihai, Radu şi Iordache din Târgovişte refac între 1756 şi 1761 pictura pe cheltuiala egumenului local şi a celui de la Mănăstirea Argeşului al cărui metoc era biserica din Brădet, ocazie cu care, la terminarea lucrărilor, se pune noua pisanie. Pictura este restaurată din nou în 1810 de către Panteleimon, zugrav din Argeş. În 1787, aşa cum aflăm de la o inscripţie de pe una dintre coşoroabe, se realizează pridvorul de lemn. Direcţia Monumentelor Istorice restaurează biserica şi face cercetări arheologice în intervalele 1926-1929 şi 1963-1967.
Este considerată „primul monument construit în întregime de meșteri români”
Important edificiu caracteristic arhitecturii vechi românești, Biserica „Înălțarea Domnului” a Schitului Brădet este considerată „primul monument construit în întregime de meșteri români, singurul din Țara Românească integral păstrat de la începutul veacului al XV-lea”. Degradându-se parțial, pictura murală a fost restaurată, în anul 1810, de către „Panteleimon, zugraf ot Argis”. Sub raport arhitectural, biserica este considerată „cea mai veche prelucrare locală a planului triconc cu turla pe naos, reluând procedeele constructive de la biserica mare a Coziei, simplificându-le și adaptându-le gustului artistic autohton”. Pridvorul construit în anul 1787 reprezintă o etapă evolutivă corelată stilistic cadrului arhitectural tradițional zonal, vechile construcții de locuit fiind prevăzute cu pridvoare deschise la fațada principală. Adăugarea acestui element de plan complementar a asigurat protejarea picturii murale exterioare de pe peretele vestic. Biserica schitului Brădet prezintă similitudini cu Biserica Domnească din Curtea de Argeș, prin materialele de construcție utilizate și prin tehnica adoptată (piatră și cărămidă, în registre alternante), „dovedindu-se, astfel, efortul de sinteză al meșterilor locali”. „Materialul de construcție, de proveniență locală, observa arhitectul Grigore Ionescu, este cel mai simplu: piatră spartă, amestecată cu bolovani de râu și cărămidă. Punerea în operă a acestuia este făcută după tehnica curentă a epocii: straturi late de piatră alternate cu fâșii formate din câte patru șiruri de cărămizi aparente”. Elemente decorative arhitecturale sunt distribuite la pridvor (stâlpi de stejar sculptați în motive ornamentale diverse), la cornișă (un rând de zimți mici din cărămizi de format special, cu vârful ascuțit, așezate perpendicular pe fața peretelui, urmat de șirul de cărămizi în formă de cavetă, așezate pe muchie). Cornișa se diferențiază la jumătatea estică și la turlă, prin modalitatea de dispunere a cărămizilor. Se semnalează, pe cosoroaba frontală, o inscripție incizată: „1787” consemnând anul adăugării pridvorului și o imagine aviformă stilizată, probabil, semnul meșterului care a coordonat operațiunea de extindere a bisericii. Sub raport planimetric, naosul se compune din trei travee caracteristice, cea intermediară fiind extinsă și surmontată de o cupola. Structura șarpantei indică o acoperire anterioară cu plumb; actualmente, învelișul este realizat din sită de brad.
În cele patru morminte din pronaos s-au descoperit cărămizi inscripționate cu numele unor călugari
Conservarea optimă a monumentului se datorează lucrărilor de restaurare generală întreprinse în perioada anilor 1963-1966, de către Direcția Monumentelor Istorice, urmate de consolidarea suportului picturii murale din pronaos și de amenajarea incintei. Restaurarea parțială a ansamblului a fost precedată de ample investigații arheologice efectuate de către Gheorghe I. Cantacuzino, care s-au soldat cu depistarea, în cele patru morminte din pronaos, a unor cărămizi inscripționate cu numele unor călugări: „David, leat 7250”, „Ghenadie egumenul, leat 7270”, „Isaia monah”, precum și a unor importante obiecte cum ar fi un inel sigilar (secolul XV), un inel sigilar de argint cu legenda: „Bălașa” (secolul XVII) și o cruce de bronz din secolul al XVIII-lea. Acest material arheologic dovedește clar existența bisericii la începutul secolului al XV-lea. Prin rezultatele acestor cercetări științifice, se confirmă că biserica ce se păstrează până astăzi la Brădet este prima construcție zidită pe acel loc, întrucât nicio urmă nu poate fi atribuită unui monument anterior, fie chiar de lemn, infirmându-se, astfel, supoziția că intemeierea mănăstirii ca instituție ar preceda zidirea bisericii existente. Prin rusticitatea arhitecturală și prin planul în formă de cruce similar Coziei, Biserica Schitului Brădet constituie una dintre primele construcții ecleziastice ale Valahiei, edificate de un arhitect român format, probabil, la școala meșterilor bizantini sau sârbi, care lucraseră în secolul al XIV-lea pentru voievozii din Țara Românească. Patrimoniul Bisericii „Înălțarea Domnului” din Brădet este înnobilat cu icoane de o valoare artistică excepțională, printre care: Iisus Pantocrator – opera renumitului zugrav Stoica, Sf. Nicolae (1800), pictată de către zugravul Radu din Câmpulung sau Maica Domnului cu Pruncul (1802).
M.I.
0 Comentarii