Web Analytics

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii

de | 5.12.2019 13:03 | Cultură

„O carte e cel mai bun prieten, spune o zicătoare; e ceva mai mult: o carte iubită e o rudă, e o soră scumpă a sufletului nostru” (Emil Gârleanu).
În acest sens, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă invită să-i treceţi pragul şi vine în întâmpinarea dumneavoastră cu o largă paletă editorială, din care am realizat actuala selecţie.
Din domeniul matematicii, vă recomandăm următoarele titluri: Petre Simion, Victor Nicolae, „Memorator matematică, clasele 9-12” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2017); Petre Simion, Victor Nicolae, „Matematică, breviar teoretic (exerciţii şi probleme propuse şi rezolvate)” (Bucureşti, Editura Niculescu, 2017); Tony Crilly, „50 de idei pe care trebuie să le cunoşti” (Bucureşti Editura Litera, 2017); Mihail Roşu, „Elemente de matematică pentru profesorii din învăţământul primar” (Bucureşti, Editura Aramis Print, 2016).
Cititorilor interesaţi de domeniul fizicii le propunem următoarele lucrări: Carlo Rovelli, „Şapte scurte lecţii de fizică” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2016); Mihaela Chiriţă, „Culegere de probleme propuse şi rezolvate pentru clasele XI-XII şi bacalaureat (Bucureşti, Editura Tamar, 2017); Stephen Hawking, „Universul într-o coajă de nucă” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2016); Florin Măceşanu, „Fizică, formule şi noţiuni generale pentru clasele VI-XII” (Bucureşti, Editura Corint Educaţional).
Celor ce doresc să găsească răspunsuri la diferite afecţiuni medicale le recomandăm titlurile: Camelia Cristina Diaconu, „Bolnavul cu infarct miocardic” (Bucureşti, Editura Medicală, 2018); Chantal Sicile-Kira, „Tulburarea de spectru autist” (Bucureşti, Editura Herald, 2017); Marieta Dumitrache, „Boli oculare de urgenţă” (Bucureşti, Editura Medicală, 2016); Patrick Holford, „Detoxifierea ficatului în 9 zile” (Bucureşti, Editura Litera, 2016).
Iubitorii genului beletristic se pot delecta citind următoarele titluri: Darcey Bell, „O simplă favoare” (Bucureşti, Editura Litera, 2018); John Green, „Un şir infinit de ţestoase” (Bucureşti, Editura Trei, 2017); Kazuo Ishiguro, „Amintirea palidă a munţilor” (Iaşi, Editura Polirom, 2017); Paulo Coelho, „Hippie” (Bucureşti, Editura Humanitas, 2018).
Cu speranţa că titlurile prezentate anterior v-au atras atenţia, vă aşteptăm la Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş. Și nu uitaţi: „Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri” (Victor Hugo).
Zina Ionescu, bibliotecară

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii