Web Analytics
scris joi, 02.02.2017

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii!

bja„O carte este un bun companion. O carte aleasă potrivit este un prieten pe viaţă, care la o atingere, îşi toarnă inima ei în inima noastră” (Douglas Jerrold).

Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă recomandă cărţile săptămânii!

În acest sens, Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” Argeş vă invită în „universul cărţii” şi vine în întâmpinarea dumneavoastră cu o largă paletă editorială, din care am selectat mai multe titluri.
Pentru toţi cititorii interesaţi de domeniul medical, recomandăm următoarele lucrări: Louise Hay, Ahlea Khadro, Heather Dane, „Bucură-te de o stare de sănătate perfectă cultivând iubirea de sine: cum să trăieşti o viaţă bogată în substanţe nutritive şi să te bucuri de sănătate, fericire şi longevitate: gândurile şi alimentele – dieta supremă” (Braşov, Editura Adevăr Divin, 2015); Jacques Barsotti, Jean Cancel, Christian Robert, „Ghid practic de traumatologie” (Bucureşti, Editura Medicală, 2013); Pierre Kamina, „Bazele anatomiei” (Bucureşti, Editura Litera, 2013); „Ghid practic de nursing în pediatrie” (Bucureşti, Editura All, 2016).
Din domeniul psihologiei, am selectat pentru dumneavoastră titlurile: Heinz Kohut, „Psihologia sinelui: Prelegerile de la Institutul de Psihanaliză” (Bucureşti, Editura Trei, 2016); Robert B. Cialdini, „Psihologia manipulării” (Bucureşti, Editura EuroPress, 2015);  Douglas J. Mason, Spencer Xavier Smith, „Doctorul memoriei: tehnici simple şi amuzante pentru îmbunătăţirea memoriei şi întărirea capacităţii mentale” (Bucureşti, Editura All, 2016).
Cititorilor cu preocupări spirituale şi nu numai, le recomandăm următoarele titluri: Osho, „Credinţă, îndoială şi fanatism. Este esenţial să credem în ceva?” (Bucureşti, Editura Litera, 2014); Osho, „Călătoria devenirii umane. Putem găsi fericirea în existenţa mundană? ”(Bucureşti, Editura Litera, 2014); „Din învăţăturile părintelui Arsenie Boca” (Bacău, Editura Babel, 2014); Maria Bâgiu Marino, „Adevărul lui Dumnezeu despre locul sacru din Dealul Pleşu de la Şinca Veche, Braşov: minuni, istorisiri, legende” (Braşov, 2014).
Iubitorii de literatură, se pot delecta citind titlurile: Jennifer Niven, „Toate acele locuri minunate” (Bucureşti, Editura Trei, 2015); Amos Oz, „Iuda” (Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2016); Marie Rutkoski, „Blestemul câştigătorului” (Bucureşti, Editura Corint Books, 2016); Ludmila Uliţkaia, „Medeea şi copiii ei” (Bucureşti, Editura Humanitas Fiction, 2014).
În ideea că titlurile prezentate anterior v-au incitat interesul, vă aşteptăm la Biblioteca Judeţeană „Dinicu  Golescu” Argeş şi nu uitaţi: „Cărţile sunt prieteni reci, dar siguri” (Victor Hugo).

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...