Bibliograful şi istoricul literar Dan Simonescu

de | 9.11.2016 21:45 | Cultură

Dan Simonescu s-a născut la 11 decembrie 1902 (numele la naştere fiind Simon), la Câmpulung Muscel şi a decedat la 10 martie 1993 în Bucureşti. A fost un cunoscut bibliograf şi istoric literar. Fiul lui Ion Simon, funcţionar şi al Ecaterinei (născută Slăvescu), Dan Simonescu a terminat  liceul la Piteşti  în anul 1921. Protagonistul nostru a fost licenţiat în litere la Universitatea din Bucureşti, instituţie pe care o absolvă în anul 1924. De asemenea, Simonescu a fost doctor în litere (1938), cu stagii de specializare la Atena (1934) şi Paris (1937; 1939). A fost profesor secundar (din 1925), asistent universitar (din 1927) şi profesor la Universitatea din Iaşi (din 1942). Argeşeanul nostru a fost şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din Bucureşti (din 1952) şi profesor la Institutul pedagogic din Bucureşti (din 1963) şi apoi la Universitate (din 1969 până la pensionare, în 1972).

Debutează editorial cu încercări istorico-literare în anul 1926

Dan Simonescu publică volumul „Viaţa literară şi culturală a Mănăstirii Câmpulung (Muscel) în trecut” (1926), „Istorie literară în recenzii” (1936), „Romanul popular în literatura română medievală” (1965), „Teoria bibliografiei” (1976), „Contribuţii: literatura română medievală” (1984) etc. Cercetător scrupulos al literaturii române vechi la confluenţă cu fenomenul cultural, a dat şi contribuţii importante privind literatura de la începutul secolului al XlX-lea, mai ales asupra lui Mihail Kogălniceanu, a cărui operă a editat-o. Elev şi continuator al lui Bianu şi Cartojan, Dan Simonescu se consacră de timpuriu cercetării literaturii române vechi şi disciplinelor conexe într-o gamă foarte largă care merge de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată. Ca bibliolog, principala sa realizare rămâne contribuţia substanţială la terminarea monumentalei Bibliografii româneşti vechi, din care redactează ultima parte a volumului III (1936) şi a volumului IV (1944). Ca teoretician al disciplinei pe care o preda la Bucureşti, în ultimii ani înainte de pensionare, publică în 1976 un manual de Teoria bibliografiei. Între aceste date, pe parcursul a mai mult de patru decenii, publică numeroase alte contribuţii de amănunt, dintre care se detaşează studiile despre cărţile arabeşti tipărite în ţara noastră în secolul al XVIII-lea (1938, în colaborare cu părintele sirian Emil Muracade, 1964; 1967), despre catehismul sibian din 1544, despre relaţiile tiparului sârb cu cel românesc, vechi calendare de la Bucla, Coresi, tipografiile din Bucureşti, Neamţ etc.

În domeniul istoriografiei contribuţiile sale sunt numeroase şi importante

În domeniul propriu-zis al literaturii vechi, atenţia sa se îndreaptă mai ales asupra epocii pe care Cartojan a numit-o „a influenţei greceşti”, calificând, mai degrabă o atmosferă culturală decât un raport dinamic permanent. Mai ales în domeniul istoriografiei contribuţiile sale sunt numeroase şi importante, punând în valoare surse documentare şi redacţii nefolosite încă, dar şi elemente de structură precum spiritul critic al cronicarilor, raporturile dintre cronicile interne şi izvoarele străine (Balthasar, Walter şi cronicarii munteni, Istoria lui Matei al Mirelor şi compilaţia lui Axinte Uricariul etc). Dintre numeroasele ediţii pe care le-a îngrijit (pseudo-Amiras, stolnicul Constantin Cantacuzino, Radu Popescu, ultimele în colaborare) trebuie remarcată cea de Cronici şi povestiri româneşti versificate, care demonstrează înflorirea genului în secolul al XVIII-lea şi totodată tendinţa de modificare a gustului public pe care acestea o atestă, a felului în care istoria devine treptat materie de literatură. În domeniul literaturii de colportaj, este adeptul opiniei că „romanele populare au devenit opere literare naţionale”, însăşi selectarea lor şi „prelucrarea creatoare” fiind dovezi ale adaptării integrale la specificul naţional.

A studiat scrierile despre sibile

Clasificarea acestor „romane populare” propune categorii tematice: pseudo-istorice (Alexandria, Istoria Troadei), „ale înţelepciunii populare” (Esop, Bertoldo), „moralizatoare” (Archirie, Halima) şi „cavalereşti” (Erotocrit, Imberie). În afara excelentei antologii din cărţile populare din 1963 (cu I. C. Chitimia), a mai editat separat Alexandria, Halima, Legenda lui Afroditian, a studiat scrierile despre sibile, manuscrisele din Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi etc. Ediţia condicii de ceremonial a logofătului Gheorgachi (1759), împreună cu studiul care o însoţeşte, deschide o nouă cale în cercetarea istorică, autorul atrăgând atenţia asupra preţioaselor elemente culturale, etnografice şi folclorice din text. Aceeaşi temeinică cunoaştere a surselor documentare şi a scrierilor epocii duce la descoperirea unor scrieri ignorate ale lui Kogălniceanu, se cercetează „baza folclorică” a unor texte, limba şi stilul, călătoriile sale şi aspectul lor cultural.

Opera

Dan Simonescu a publicat: „Încercări istorico-literare”, Câmpulung, 1926, „Viaţa literară şi culturală a Mănăstirii Câmpulung (Muscel) în trecut”, Câmpulung, 1926, „Sibilele în literatura românească”, Bucureşti, 1929, „Din istoria presei româneşti: «Republica romană»”, Bucureşti, 1931,
„Istorie literară în recenzii”, Bucureşti, 1936, „Bibliografia românească veche (în colaborare cu I. Bianu şi N. Hodoş)”, Bucureşti, 1936, „Literatura românească de ceremonial: Condica lui Gheorgachi”, Bucureşti, 1939, „Lectură particulară şi biblioteca şcolară (în colaborare cu D. Murăraşu)”, Bucureşti, 1939, „Legenda lui Afroditian Perşul, cu o prefaţă de N. Cartojan”, Bucureşti, 1942, „Bibliografia românească veche (Completări şi îndreptări)”, 1944, „Romanul popular în literatura română medievală”, Bucureşti, 1965, „Codex Aureus”, Bucureşti, 1972, „Târgovişte, vechi centru tipografic românesc (în colaborare cu V. Petrescu)”, Târgovişte, 1972, „Codex Burgundus”, Bucureşti, 1975, „Teoria bibliografiei”, Bucureşti, 1976, „Pagini din istoria cărţii româneşti (în colaborare cu Gheorghe Buluţă)”, Bucureşti, 1981 şi „Contribuţii: literatura română medievală”, Bucureşti, 1984.

Referinţe critice

# M. Popescu, în Convorbiri literare, martie 1931
# N. Drăgan, în Dacoromania, 1934
# I. Breazu, în Daco-românia, 1938
# N. Grigoraş, în Cercetări istorice, 1943
# D. Simonescu. Biobibliografie, 1972
# Al. Duţu, în Manuscriptum, nr. 3, 1976
# C. Vasilescu, în Contemporanul, nr. 11, 1976
# I. C. Chitimia, în Buletinul Societăţii de Ştiinţe
Filologice, 1982
# S. Cioculescu, în România literară, nr. 8, 1982
# G. Mihăila, în România literară, nr. 52, 1982
# Al. Zub, în Convorbiri literare, nr. 2, 1983
# I. D. Lăudat, în Analele Universităţii „Al. Ioan Cuza”, 1983
# Gh. Bulgar, în Familia, nr. 2, 1985
# D. Păcurariu, în Luceafărul, nr. 14, 1985
# I. C. Chitimia, în Buletinul Societăţii de Ştiinţe Filologice, 1987. (M.I.)

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii