Web Analytics
scris marți, 13.03.2018

Beneficiarii biletelor de tratament vor fi anunțați prin SMS

casadepensii argesPentru a treia serie din acest an, cu date de plecare în perioada 21 – 24 martie 2018, Casei Județene de Pensii Argeș i-au fost repartizate 57 de bilete de tratament balnear în stațiunile 1 Mai, Amara, Bala, Covasna, Bala, Geoagiu, Moneasa, Pucioasa și Olănești. Eliberarea biletelor se va face în perioada 12 martie – 21 martie 2018. Persoanele cărora li s-a alocat bilet de tratament vor fi anunțate prin mesaj scris la numărul de telefon mobil indicat în cerere, iar în cazul persoanelor care au telefon fix, acestea vor fi anunțate telefonic. Au mai rămas 21 bilete de tratament balnear, pentru care nu au fost solicitări, în următoarele stațiuni: Amara – 9 bilete, Bala – 4 bilete, Geoagiu – 2 bilete, Moneasa – 2 bilete și Pucioasa – 4 bilete. Persoanele interesate pentru obținerea unui bilet în această serie, se pot adresa la ghișeul “Bilete de tratament balnear” în perioada 12 martie – 21 martie 2018. Contribuția individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei, inclusiv din pensia brută acordată, dacă solicitantul beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public. În cazul pensionarilor care au și calitatea de asigurat, contribuția individuală este de 50% din cuantumul brut total al drepturilor de pensie și câștigul brut de natură salarială care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale din luna anterioară celei în care se face repartiția. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii februarie 2018 (original sau copie) și xerocopia biletului de trimitere de la medicul de familie.

Beneficiarii biletelor de tratament vor fi anunțați prin SMS

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...