Web Analytics
scris miercuri, 01.07.2020

Bărbați din Mărăcineni, sub control judiciar după ce au furat arbuști ornamentali

 

Bărbați din Mărăcineni, sub control judiciar după ce au furat arbuști ornamentali

În ziua de 30 iunie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Bascov, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și au reținut cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani, toți din Mărăcineni.

Din cercetări s-a stabilit că în cursul nopții de 31 mai a.c., cei în cauză ar fi pătruns fără drept în incinta împrejmuită aparținând unei societăți comerciale, de unde ar fi sustras mai mulți arbuști ornamentali, valoarea prejudiciului fiind estimată la aproximativ 7.500 de lei.

După administrarea probatoriului, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, iar în cursul zilei de astăzi a fost dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...