Web Analytics

Bărbat de 48 de ani, găsit decedat la Geamăna

de | 11.04.2017 07:40 | Actualitate

smurdXXÎn ultimele 24 de ore, membrii echipajelor de pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al Judeţului Argeş s-au deplasat în localitățile Ștefănești, Săpata, Vulturești, Mioveni, Câmpulung, Leordeni, Bogați, Albeștii de Argeș, Ciofrângeni, Curtea de Argeș, Băiculești, Valea Iașului, Negrași și Izvoru pentru a susţine activităţi de informare preventivă și recunoașteri în teren la unități de învățământ, agenți economici și alte obiective.

De asemenea, echipajele SMURD au intervenit la 29 de cazuri pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, dintre care, la 4 dintre acestea s-a deplasat echipajul SMURD de terapie intensivă mobilă.

Un echipaj cu ambulanța SMURD de prim ajutor calificat și un echipaj cu ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentele de Pompieri Bradu și Pitești au intervenit în localitatea Geamăna, la un pacient de 48 de ani, găsit decedat. Nu s-a impus efectuarea manevrelor de resuscitare.

M.I.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii