Web Analytics

Baladele lui C. Porumbescu și G. Enescu la Filarmonica Pitești

de | 26.11.2021 13:31 | Cultură, Actualitate

Filarmonica Piteşti organizează joi, 2 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Simfonia a Centrului Multifuncţional un nou concert simfonic extraordinar. Alături de orchestra simfonică a instituţiei revin dirijorul Alexandru Ganea și violonistul Florin Croitoru. În program: C. Silvestri – Jocuri populare românești din Transilvania, G. Enescu – Balada pentru vioară și orchestră, C. Porumbescu – Balada pentru vioară și orchestră și F. Mendelssohn Bartholdy – Simfonia nr. 5 Reforma.

Dirijor permanent invitat al Filarmonicii Pitești, Alexandru Ganea s-a aflat la pupitrul dirijoral al celor mai importante orchestre ale țării și din Republica Moldova, colaborând, totodată, cu nume sonore ale scenei muzicale românești: Valentin Gheorghiu, Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Alexandru Tomescu, Marin Cazacu, Răzvan Suma, Ivan Roncea, Ion Bogdan Ștefănescu. Doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti și cadru didactic la aceeași universitate de prestigiu, Alexandru Ganea a format mulți dintre artiștii instrumentiști de succes de astăzi, fiind dirijorul Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B.

CITEȘTE ȘI;: Se aprind luminițele de Crăciun, la Mioveni!

Ca și Alexandru Ganea, și Florin Croitoru este cadru didactic la UNMB, unde împărtășește studenților măiestria studiului viorii. Violinist de înaltă ținută, a susținut recitaluri și concerte în numeroase țări din Europa, Asia, Africa și Statele Unite ale Americii. A câștigat importante premii la diferite concursuri internaționale, fiind singurul solist român care a obținut Premiul I la concursul de interpretare „Fritz Kreisler” de la Viena. A înregistrat numeroase CD-uri, muzica sa fiind difuzată în Japonia, Italia, Franța, Norvegia. S.U.A. Este invitat în diferite țări să susțină cursuri de măiestrie și să facă parte din juriile competițiilor internaționale. Repertoriul său este divers, de la muzica barocă până la muzica nouă.

CITEȘTE ȘI;: Locuri de legendă: locaşurile de cult de la Ioneşti şi Valea Cucii şi stejarul milenar de pe Valea Topologului

Intrarea în sala de spectacole se va face pe baza certificatului verde. Participarea publicului este de 30% din capacitatea sălii de concert. Spectatorii vor purta masca de protecție. Biletele pot fi achiziționate și de pe site-ul www.bilete.ro Prețul unui bilet este 50 de lei, sau 40 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente.

 

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii