Web Analytics

articol scris luni, 03 august 2026

Bacalaureatul de toamnă 2026: peste 33.000 de candidați intră în examen

Peste 33.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2026, care debutează astăzi cu probele de evaluare a competențelor. Potrivit Ministerului Educației, candidații vor susține, în prima etapă, testările lingvistice și digitale, înaintea examenelor scrise programate începând cu 10 august.

Prima probă este evaluarea competențelor de comunicare orală în limba română, programată în zilele de 3 și 4 august. Pentru această etapă s-au înscris peste 5.500 de candidați. Tot marți și miercuri vor avea loc evaluările orale la limba maternă, susținute de peste 200 de elevi aparținând minorităților naționale.

Calendarul continuă în 5 și 6 august cu testarea competențelor într-o limbă de circulație internațională, la care participă peste 5.800 de candidați, iar în 6 și 7 august vor fi organizate evaluările competențelor digitale, pentru care sunt înscriși peste 5.500 de absolvenți.

Probele scrise încep pe 10 august cu examenul la Limba și literatura română. O zi mai târziu este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 12 august candidații vor susține proba la alegere a profilului și specializării. Elevii care studiază în limbile minorităților naționale vor susține examenul scris la Limba și literatura maternă pe 13 august.

Primele rezultate vor fi publicate pe 18 august, până la ora 12:00. În aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, candidații vor putea vizualiza lucrările și depune contestații, procedură care va continua și în zilele de 19 și 20 august. Rezultatele finale sunt programate pentru 24 august, după soluționarea contestațiilor.

Pentru promovarea examenului de Bacalaureat, absolvenții trebuie să participe la toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, să susțină toate probele scrise, să obțină minimum nota 5 la fiecare dintre acestea și o medie generală de cel puțin 6 la examenele scrise.

Citește și: Decizie cu impact global: OPEC+ mărește producția de petrol după doi ani. Ce se poate întâmpla cu prețul carburanților

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bacalaureatul de toamnă 2026: peste 33.000 de candidați intră în examen

Peste 33.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2026, care debutează astăzi […] Citește!

Decizie cu impact global: OPEC+ mărește producția de petrol după doi ani. Ce se poate întâmpla cu prețul carburanților

OPEC+ a decis să continue majorarea producției de petrol începând din luna septembrie, marcând astfel încheierea procesului de eliminare a […] Citește!

Seceta lovește puternic Dunărea: hidrocentralele de la granița cu România funcționează la o capacitate de 20%

Seceta extremă care afectează Europa împinge Dunărea către niveluri istorice, iar efectele se resimt deja în sistemul energetic al Serbiei. […] Citește!

Duster, lider pe piața auto din Ucraina. SUV-ul produs la Mioveni este cel mai vândut model al anului

SUV-ul Duster, fabricat la uzina de la Mioveni, continuă să se bucure de un succes remarcabil pe piețele externe. În […] Citește!

Atac masiv în Rusia: dronele ucrainene au lovit din nou. Cel mai mare retailer online din țară, cuprins de flăcări

Un nou val de atacuri cu drone atribuite Ucrainei a vizat mai multe regiuni ale Rusiei, provocând cel puțin cinci […] Citește!

România domină Europa la canotaj. „Tricolorii” au încheiat Campionatele Europene de la Varese pe primul loc în clasamentul pe medalii

România a avut o prestație remarcabilă la Campionatele Europene de canotaj de la Varese, încheind competiția pe primul loc în […] Citește!

Iranul anunță un acord iminent pentru Strâmtoarea Ormuz. Miza uriașă pentru piața mondială a petrolului

Iranul a anunțat că se află în etapa finală a negocierilor cu Oman pentru stabilirea unei soluții privind navigația prin […] Citește!

David Popovici debutează la Europenele de la Paris. Programul complet al curselor pentru medalii

Campionatele Europene de natație de la Paris au debutat pe 31 iulie și reunesc, timp de peste două săptămâni, cei […] Citește!

UE schimbă regulile: electrocasnicele vor putea fi reparate mai ușor și mai ieftin

O mașină de spălat stricată sau un frigider care nu mai răcește nu ar trebui să însemne automat o cheltuială […] Citește!

Șofer de 19 ani, lăsat fără permis după ce a condus agresiv în Pitești

Un tânăr de 19 ani, din Mioveni, a fost sancționat de polițiștii rutieri după ce a adoptat un comportament agresiv […] Citește!

Două mașini au fost incendiate în parcare. Poliția suspectează că focul a fost pus intenționat

Momente de panică în zorii zilei într-un cartier din Oradea, după ce două autoturisme au fost cuprinse de flăcări într-o […] Citește!

Anchetă după moartea unui bebeluș de șapte luni. Copilul ar fi căzut din pătuț și a fost găsit în stop cardio-respirator

O familie din comuna Negrilești, județul Galați, trece prin momente cumplite după ce fetița lor, în vârstă de doar șapte […] Citește!

Omul săptămânii

Constantin Menciu

Opinie

dan-andronic-editorial

„Șoricelul” Bolojan recunoaște că împarte cașcavalul cu „șobolanii” de la AUR

Din ediția tipărită

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete