Foamea de polei ieftin naște situații caricaturale. Sau monumente ale prostului gust. Cum s-a întâmplat și luni seara, la Casa Sindicatelor, atunci când șefii Universității Pitești, rectorul Ionel Didea și președintele Senatului, Nicolae Brânzea, s-au bulucit să-i pupe mâna Alteței Sale Regale, Principesa Margareta a României. Cei doi siamezi ai obedienței s-au făcut de râs, dovedind absența unui minim habar de protocolul Caselor Regale. N-au ținut minte nici măcar de la televizor că reginei Elisabeta a Marii Britanii, ca să dăm cel mai ilustru și mediatizat exemplu, nu i se pupă niciodată mâna. Monarhul întinde mâna și cel aflat în fața sa pleacă ușor capul și o strânge în semn de respect pentru onoarea care i se face. Atât. Dar poate că cei doi amintiți mai sus au gafat cu grație și grație trecutului lor. Popa Brânzea din Furești a urcat pe scara societății udându-și buzele cu nesaț pe mâna Prea Sfințitului Calinic, iar fostul căpitan Didea a făcut același gest profund academic cu foștii săi șefi pe care i-a avut în Miliție, ca tânăr ofițer. E greu, al naibii de greu, să-ți mai îndrepți cocoașa și să te prezinți cu demnitate în fața fiicei regelui Mihai, dacă toată biografia îți este făurită pe principiul copy paste. Ne cerem noi scuze principesei, în calitate de simpli piteșteni, pentru incultura celor doi universitari.
De altfel, dacă s-ar înființa un muzeu al kitchului în România, cei doi capi ai Universității Pitești, rectorul Ionel Didea și președintele Senatului, Nicolae Brânzea, ar deveni exponate de atracție. Ceva în genul lui Azorel și Pătrunjel. Amândoi se gudură pe lângă oricine posedă un rang ce i-ar putea sălta, fie și preț de câțiva centimetri, din mediocritatea provincială în care se bălăcesc. Amândoi sunt ahtiați după mărire facilă cu orice preț și lasă impresia că nici măcar pe dinți nu se spală dimineața înainte de a-și enumera cu emfază, ca pe acareturi, titlurile universitare ce le cocoșează CV-ul. Din păcate pentru ei, dorința aceasta de parvenire, neinspirat dozată, îi coboară cu viteza luminii în ochii colegilor universitari, ai studenților și ai societății argeșene care a cam început să le miroasă valoarea. Sau non-valoarea. N-am văzut un proces de degradare mai accelerată pe funcție, cum s-a întâmplat în cazul celor doi. Au descins ca tinere speranțe în fruntea Universității de Stat și s-au devoalat singuri, după nici un an și o vară, ca mari reformatori din rigips. Dacă-i ciocăni noaptea, atunci când Piteștiul doarme mai profund, ți-e și teamă ca sunetul sec și ascuțit al degetului care le testează competența să nu se audă de la Petrochimie și până la Bascov, trezind astfel din somn o populație de circa 160.000 de suflete. Așa niște forme fără fond, precum Azorel și Pătrunjel, n-a mai văzut comunitatea academică românească de la Coana Chirița încoace. Excelențele lor (așa le place domnilor Didea și Brânzea să li se spună) ar fi capabile să se cățăre chiar și pe umerii unui urangutan din Zair, dacă acesta ar purta robă și tocă și le-ar promite accesul în comunitatea academică din jungla ecuatorială. Ca să n-o mai lungim, băieții sunt duși cu… titlurile. Păcat de fată. De Universitatea Pitești.
Gabriel Grigore
0 Comentarii