Web Analytics
scris miercuri, 27.07.2022

Azi, despre cașcaval la Colegiul Prefectural

Ședința Colegiului Prefectural, desfășurată azi în Amfiteatrul Muzeului Județean, a fost, cu excepția părții de început, una, așa, ca să fie… Primari n-au prea fost, iar cei prezenți în sală, puțini la număr, ori își butonau telefoanele, ori ascultau plictisiți rapoartele pline de cifre, citite în ”sotto voce” de șefii de la OJFIR și APIA Argeș. Cineva, totuși, ne-a atras atenția. A știut, de fapt, să ne atragă atenția. Este vorba despre dr. Ionel Vișinescu, medic veterinar de profesie.

Azi, despre cașcaval la Colegiul Prefectural

Citește și: Plantele suferă cumplit în sudul judeţului!

Din calitatea sa actuală, de consilier superior al Agenției Naționale a Zonei Montane – Oficiul de Dezvoltare Montană Curtea de Argeș, Ionel Vișinescu a vorbit foarte aplicat despre unele probleme ale fermierilor din nordul județului, inclusiv a celor care au obținut acreditare (siglă de calitate) pentru ”produs montan” (bunătăți naturale, preparate din lapte, legume și fructe).
Printre altele, domnul consilier a cerut sprijin de la Prefectură în vederea realizării unor depozite pentru aceste produse atât de apreciate (aici s-a referit și la renumitul cașcaval de Brădet), de unde ele pot fi livrate către marile lanțuri de magazine, scutindu-i astfel pe fermieri de eforturi suplimentare și de pierdut timpul. În acest context, dr. Vișinescu a vorbit cu primarul din Brăduleț, care are în comună o construcție ce poate fi valorificată. Vom reveni.
Gabriel LIXANDRU

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...