Vă relatam în primul episod despre faptul că al meu client avea şi un alt necaz…
În după-amiaza zilei de 30.05.2017, acesta conducea un Cielo pe DN 65 A, din interiorul unei localităţi; în portbagaj avea vreo 3 saci de îngrăşăminte, iar în maşină mai erau mama lui şi cea care atunci îi era prietenă, devenită ulterior soţie…
După ce a alimentat cu GPL, mergea cam cu 50 km/h. La un moment dat, este depăşit de un Opel, care se deplasa cu viteză mult superioară celei legale…
Chiar în acele clipe, din sens contrar apare un echipaj de poliţie rutieră, având montat la bord un cinemometru (cunoscut sub numele de radar); lui P.C. i se face semnal regulamentar de oprire, acesta se conformează; la maşina lui se deplasează agent-şef adjunct Crânguş Gheorghe-Daniel (voi scrie cu nume şi prenume, pentru că nu se mai poate altfel!), care îl înştiinţează că a fost surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 79 km/h în localitate!
Degeaba îi explică P.C. că nu avea cum să atingă viteza respectivă, din moment ce abia ieşise din staţia PECO, unde alimentase cu GPL, încărcat, aşa cum am arătat mai sus; că era posibil ca viteza respectivă să fi fost cea cu care circulase Opel-ul care tocmai îl depăşise; niciun argument nu-l înduplecă pe poliţist (când să i se mai ivească vreo oportunitate ca aceasta, să-i poată atribui lui P.C. viteza celui care, într-adevăr, tocmai ce-l depăşise pe acesta, şi să-l „ardă” pe fratele celui cu care avea el un conflict mai vechi!).
Domnul poliţist încheie un proces-verbal de constatare şi sancţionare contravenţională, în care consemnează – negru pe alb, cum se spune, că P.C. a condus auto… cu viteza de 79 km/h în localitate: 580 lei amendă şi câteva puncte de penalizare!!
Chiar în seara zilei respective P.C. a depus la comandantul Poliţiei Costeşti o plângere în care denunţa comportamentul abuziv al poliţistului, comportament detaliat în plângeri ulterioare; s-a format un dosar penal, instrumentat, iniţial, la nivelul Parchetului Judecătoriei Costeşti şi preluat, ulterior, la nivelul Parchetului Tribunalului Argeş.
În acelaşi timp, ştiind cu ce viteză circulase pe segmentul de drum pe care i se imputa că depăşise viteza legală, el a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenţie şi la Judecătoria Costeşti; în aceasta, clamându-şi nevinovăţia („am circulat cu o viteză maximă de 55 km/h”), a cerut judecarea cauzei în lipsă, neputând lipsi de la serviciu; nu a avut nici bani să-şi angajeze avocat.
În luna decembrie 2017 a primit acasă sentinţa pronunţată în cauza civilă respectivă, prin care d-na judecător Cristina Elena Grigore îi respinsese ca neîntemeiată plângerea contravenţională, menţinând ca „legal şi temeinic” procesul-verbal de constatare a contravenţiei…
…La momentul la care a venit la mine şi mi-a povestit de acest necaz, expirase termenul de apel, cale de atac pe care nu o exercitase..
L-am întrebat de ce nu atacase sentinţa, dacă ştia că lucrurile stăteau aşa cum afirma..
Din discuţiile purtate cu el i-am înţeles concepţia despre lumea în care trăim: aceasta este centrată pe doi poli: bani sau putere de influenţă; neavând nici una, nici alta, şi-a zis că este inutil să se lupte cu forţe cu care niciodată nu va putea da o luptă egală.
Lecturând sentinţa d-nei judecător, am remarcat o frază: „În ceea ce priveşte apărarea petentului în sensul că nu a condus autoturismul cu viteza de 79 km/h, această viteză având-o un alt autoturism care l-a depăşit pe petent, instanţa o apreciază neîntemeiată, întrucât din vizualizarea înregistrării faptei contravenţionale se observă că viteza de 79 km/h este înregistrată şi afişată de aparatul radar doar din momentul în care în raza acestuia de acţiune apare autoturismul condus de petent”.
Intrigat la culme de contradicţia dintre ceea ce-mi spunea P.C. şi ceea ce scria în sentinţă, l-am trimis pe acesta să-mi aducă o copie de pe CD ul depus de Poliţia Costeşti, cu înregistrarea la care se făcea referire în hotărârea judecătorească…
Când l-am vizionat – STUPOARE! Nici gând ca el să fi circulat cu viteza de 79 km/h!
De altfel, chiar dintr-o fotografie-captură din înregistrare, depusă de poliţie la dosar, în cadrul în care T(argetul), adică ţinta (autoturismul vizat) este 79 km/h, nu se observă imaginea niciunui autovehicul!!!.
Şi atunci, ce văzuse d-na jude? Numai dânsa ştie…
…Am prezentat, prin luna martie 2018, CD-ul respectiv şi procurorului Nanu Vladimir, de la Parchetul Tribunalului, cel la care ajunsese, pentru instrumentare, preluat de la Parchetul Costeşti, dosarul format ca urmare a plângerii lui P.C. împotriva poliţistului Crânguş…
Până pe la jumătatea anului 2018, m-a mai chemat la audieri; după aceea, pauză totală; cererea de probatorii prin care solicitam inclusiv o vizionare în comun a CD-ului, de către cei implicaţi, pentru ca poliţistul să poată oferi o explicaţie logică a lucrurilor – respinsă ca neutilă cauzei, evident!

„Radarul indică o viteză de 79 km/h pe o înregistrare pe care nu apare niciun autoturism!”

Prin decembrie 2018 formulez o cerere ce comunicare a stadiului urmăririi penale…
Urmare acesteia, la sediul cabinetului îmi ajunge ordonanţa de clasare a cauzei, datată – atenţie! – 24.07.2018!!
Din ea rezulta – în scurte cuvinte – că poliţistul acţionase legal atunci când îl sancţionase pe P.C.!!!
Culmea este că, examinând ulterior dosarul de urmărire penală, am constatat că, exact în ziua soluţiei – 24.07.2018, procurorul de caz examinase şi el CD-ul (depus ca piesă esenţială în acuzare!); chiar în procesul-verbal respectiv procurorul scrie şi el – negru pe alb – „La ora 17.17.06, frame 2482, aparatul radar indică la litera T o viteză de 79 km/h, iar în înregistrare nu apare niciun autoturism”!
Aşa cum spuneam, procesul-verbal poartă data soluţiei, deci exclus ca o persoană normală să poată uita ceea ce văzuse şi consemnase cu câteva ore înainte…
Şi atunci, cum se poate justifica menţiunea din soluţie: „Astfel, la dosar nu există niciun mijloc de probă din care să reiasă că agentul de poliţie Crânguş Daniel şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, cu consecinţa producerii unei vătămari a drepturilor şi intereselor legitime ale persoanei vătămate P.C.”???!!!

„Doamna judecător Grigore și procurorul Nanu au fost înainte polițiști”

Desigur, există o explicaţie logică pentru (aproape) orice lucru…
Iar explicaţia – pe care o găsesc eu – pentru cele întâmplate clientului meu este relativ simplă: şi d-na judecător Grigore şi procurorul Nanu au fost, înainte de a deţine funcţiile la care făceam referire mai sus, poliţişti…
Cred că fiecare dintre ei avea obligaţia profesională, după ce ajunseseră magistraţi-de a formula cereri de abţinere de la soluţionarea respectivelor dosare, tocmai în virtutea calităţii lor anterioare…
Mai mult de atât, prim-procurorul P.T. Argeş (la care făceam referire în episodul anterior că nu a vrut să dispună preluarea dosarului în care P.C. fusese victima unei agresiuni!) avea obligaţia profesională să nu repartizeze dosarul privind pe un poliţist unui fost poliţist, că doar are suficienţi procurori în subordine!
Dar tocmai aceasta a fost ideea, să-i „netezească” celui cercetat calea către cel care îl cerceta.
Afirm cele de mai sus şi în virtutea împrejurării pe care am punctat-o mai sus: deşi legea îi obliga pe cei 2 procurori menţionaţi să comunice soluţia de clasare, mai întâi şi-ntâi, celui care formulase sesizarea, pe amândoi „i-a lovit uitarea”: au comunicat-o doar poliţistului cercetat, să stea liniştit, gândindu-se că poate cel ce făcuse sesizarea/avocatul lui uită.
Cauza clientului meu se află, în prezent, pe masa judecătorului de cameră preliminară, căruia m-am plâns împotriva soluţiei procurorului, descrise mai sus.
Acestuia i-am prezentat şi o expertiză tehnică – extrajudiciară, este adevărat – care confirmă ceea ce consemnase şi procurorul în procesul- verbal de care aminteam: că niciun vehicul din înregistrare nu a circulat cu 79 km/h, viteză cumva remanentă de la auto Opel care îl depăşise pe P.C. în momentele anterioare; că P.C. condusese auto Cielo cu maximum 55 km/h!
Cam aşa se administrează justiţia în judeţul nostru.
Deşi sunt un idealist convins (cei care mă cunosc pot confirma), parcă – cu cât înaintez în vârstă – înclin să-i dau dreptate lui P.C., în privinţa lumii în care trăim…
Vă mai amintiţi ceea ce scriam într-un articol anterior despre aşa-numitul „Stat paralel”, despre care afirmam că este constituit din aceiaşi magistraţi – procurori şi judecători – primii – chemaţi să „…apere ordinea de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor” (art. 131, alin. 1 Constituţie), iar secunzii – să „înfăptuiască justiţia, unică, imparţială şi egală pentru toţi” (art. 124 din legea fundamentală), dar care, în anumite momente, acţionează nu în virtutea celor de mai sus, ci„la ordin”?
Nu poţi trage altă concluzie, cred eu, lecturând cele de mai sus, decât aceea că acest „Stat paralel” (chiar dacă, poate, numele nu este cel mai potrivit) există…
În mod cert, unul din componenţii lui este Marius Ştefan, cel care, din păcate, conduce PT Argeş; afirm acest lucru din ceea ce s-a întâmplat/se întâmplă în n şi n cauze.
Cazul relatat mai sus seamănă izbitor cu cel al d-lui C.R.L., referitor la care Jurnalul de Argeş a publicat, la timpul respectiv, Hotărârea CEDO din 15.03.2016 în cauza 59254/13, iar eu am scris câte ceva…
Acesta fusese bătut de poliţişti, ocazie cu care unul din ei îi rupsese femurul piciorului stâng, certificatul medico-legal era interpretabil, am cerut d-lui Maris Ştefan efectuarea unei expertize medico-legale, cerere respinsă, că ştia dânsul mai bine decât toţi cum suferise leziunea respectivă clientul meu: căzuse!
O expertiză extrajudiciară care afirma, cu argumente ştiinţifice, contrariul celor de mai sus a fost ignorată de judecătorul Marius Dumitrescu, pentru a fi luată în considerare de CEDO…
Concluzie: poliţistul care i-a rupt femurul d-lui C.R.L. a fost trimis în judecată – dar de Parchetul Tribunalului Vâlcea.

Avocat Gh. Ionescu -John