Web Analytics

articol scris vineri, 28 aprilie 2023

Avertisment ANPC despre carnea tocată din magazine

"La cumpărarea produselor din carne tocată acordaţi o atenţie deosebită aspectului produsului, urmăriţi modul de etichetare, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene", a scris vineri directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Paul Anghel, pe pagina sa de socializare.

Citește și: Dosarul „Balastiera 2”. S-au clasat faptele ex-poliţistului Laurenţiu Bălan, însă firma lui şi alţi suspecţi sunt cercetaţi în continuare

Acesta recomandă consumatorilor să refuze produsele din carne care nu au înscrisă pe etichetă data durabilităţii minimale/data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită. De asemenea, acesta sfătuieşte consumatorii să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacţia comercială, riscând astfel să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea. În ceea ce priveşte berea, directorul general al ANPC recomandă verificarea stării ambalajelor (integritate, etanşeitate), limpiditatea lichidului şi data durabilităţii minimale.

Citește și: Toţi inculpaţii din dosarul „Consultanţa”, achitaţi la instanţa supremă!

"În cazul în care petreceţi ziua de 1 Mai în zone de agrement, e bine să fiţi atenţi la câteva aspecte. Trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate", a mai scris el pe reţeaua de socializare.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Tom Cruise, Robbie Williams și Jennifer Hudson, printre vedetele confirmate la ceremonia de închidere a Cupei Mondiale

FIFA a dezvăluit primele detalii despre spectacolul care va preceda finala Cupei Mondiale 2026, iar organizatorii promit unul dintre cele […] Citește!

Washingtonul reactivează blocada maritimă împotriva Iranului. Noi atacuri militare și tensiuni tot mai mari în Strâmtoarea Ormuz

Conflictul dintre Statele Unite și Iran intră într-o nouă fază de escaladare. Administrația americană a decis să reintroducă blocada asupra […] Citește!

Franța spune adio Cupei Mondiale! A fost îngenuncheată de Spania chiar de Ziua Națională

Naționala Spaniei și-a asigurat un loc în finala Cupei Mondiale 2026, după o victorie clară, scor 2-0, în fața Franței, […] Citește!

Denis Drăguș renunță la o avere pentru a semna cu FCSB!

Denis Drăguș (27 de ani) este dispus să facă un sacrificiu financiar important pentru a-și încheia socotelile cu Trabzonspor și […] Citește!

Takayuki Seto a ajuns la Aro Câmpulung

Takayuki Seto nu mai continuă cu FC Argeș, echipă pentru care a evoluat în ultimii doi ani și care nu […] Citește!

Stadionul „fierbe“! Câți suporteri sunt așteptați la duelul Universitatea Craiova – ML Vitebsk

Universitatea Craiova este la un pas să transforme returul cu ML Vitebsk într-o adevărată sărbătoare a fotbalului. După victoria categorică […] Citește!

Ce cadou special a primit Nadia Comăneci de la Kylian Mbappe și Jude Bellingham

Nadia Comăneci (64 de ani) a atras toate privirile la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, Canada […] Citește!

Premieră în medicină: Doi roboți umanoizi au participat la o operație pe un pacient viu

Chirurgia asistată de roboți a atins un nou prag tehnologic, după ce doi roboți umanoizi au participat, în premieră mondială, […] Citește!

O înghețată vândută la Lidl, retrasă de urgență. ANSVSA anunță un posibil risc pentru consumatori

Un sortiment de înghețată comercializat în magazinele Lidl din România a fost retras de pe piață, după ce s-a constatat […] Citește!

ANSVSA a descins în benzinării! Amenzi de peste 218.000 de lei și două unități închise după controale

Inspectorii Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au continuat seria verificărilor în benzinăriile din România care comercializează […] Citește!

Trump întoarce foaia în războiul cu Iranul: renunță la taxa de 20% pentru navele din Ormuz, dar războiul continuă

Președintele american Donald Trump și-a schimbat radical poziția în privința taxei anunțate pentru navele comerciale care tranzitează Strâmtoarea Ormuz. După […] Citește!

Dario Šimić, fost câștigător al Ligii Campionilor cu AC Milan, arestat într-un dosar de corupție

Fotbalul croat este zguduit de un nou scandal, după ce Dario Šimić, fostul mare internațional croat și câștigător al Ligii […] Citește!

Omul săptămânii

Adrian Burcea

Opinie

delacroix-liberatate

14 Iulie – Bastilia cucerită de popor. Mituri demontate și secretele nopții care a resetat istoria lumii

Din ediția tipărită

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!

Foto-pamflete

Negul apărut din jegul politicianului Cap de Porc

Negul din zona inghinală a politicianului argeșean supranumit Cap de Porc, apărut din cauza jegului permanent existent în creierul acestuia, […] Citește!

Mihai Claudiu Covaliu, Doctor Honoris Causa al Universității Politehnica București – Centrul Universitar Pitești. Mesajul primarului Gentea

În cadrul unei ceremoniii de ținută, Mihai Claudiu Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a primit titlul academic de […] Citește!

Veterinarul Vişinescu s-a războit cu Agenţia Zonei Montane pentru salariu! După două runde de procese, mai are doar un recurs

Ionel Vișinescu, cunoscutul medic veterinar argeșean și consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane, după ce a fost […] Citește!