Web Analytics
scris miercuri, 26.08.2020

Autoturism răsturnat în municipiul Curtea de Argeș

 

Autoturism răsturnat în municipiul Curtea de Argeș

Astăzi în jurul prânzului un autoturism s-a răsturnat în municipiul Curtea de Argeș. Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș s-a stabilit că un bărbat de 66 de ani, din Brăila, care conducea un autoturism pe strada 1 Mai, dinspre strada Traian către strada Victoriei, într-o curbă la stânga, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabila, unde a lovit un indicator și un parapet din beton, după care s-a răsturnat.

 

 

În urma accidentului, o femeie de 65 de ani, din Brăila, pasageră în autoturism, a fost rănită și transportată la o unitate medicală. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...